Donald Trump urmează să aibă o întrevedere cu Vladimir Putin luni, în capitala Finlandei, Helsinki.
„Summitul este programat”, a anunţat Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Statelor Unite.
Departamentul american al Justiţiei a inculpat vineri 12 agenţi ai serviciilor secrete ruse, în ancheta privind ingerinţele în scrutinul prezidenţial desfăşurat în 2016. Ministerul rus de Externe a comunicat că acuzaţiile sunt parte a „seriei de scheme conspiraţioniste” care au obiectivul „deteriorării atmosferei” înaintea summitului programat luni.
La rândul său, Kremlinul a anunţat că aşteaptă întâlnirea. „Îl considerăm pe Donald Trump partener de negocieri. Starea relaţiilor bilaterale este foarte proastă. Trebuie să începem să relansăm relaţiile”, a declarat Iuri Uşakov, un consilier prezidenţial rus.