Prima pagină » Știri externe » Întârzieri pe aeroportul din Tel Aviv, inclusiv la curse spre România, din cauza unui exerciţiu

Întârzieri pe aeroportul din Tel Aviv, inclusiv la curse spre România, din cauza unui exerciţiu

Mai multe curse aeriene internaţionale cu decolare din Tel Aviv, inclusiv spre România, au întârzieri miercuri seară, din cauza unui exerciţiu organizat de Forţele aeriene israeliene, informează site-ul ziarului Haaretz.
Întârzieri pe aeroportul din Tel Aviv, inclusiv la curse spre România, din cauza unui exerciţiu

Întârzierile la decolarea de pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv vor dura până la ora locală 23.00 (23.00, ora României), fiind afectate zboruri ale companiilor El Al, Wizz Air British Airways, Israir, Transavia şi EasyJet.

Printre cursele aeriene care vor decola cu întârziere se numără zboruri ale companiei El Al spre Bucureşti, Lisabona, Berlin, Paris, Praga, Milano, Johannesburg şi Hong Kong.

De asemenea, vor fi afectate zboruri ale Wizz Air spre Budapesta, Vilna şi Katowice, precum şi curse ale British Airways spre Londra, ale Israir spre Burgos şi ale Transavia spre Lyon.

„Ca urmare a traficului aerian aglomerat şi a unui exerciţiu militar efectuat de Forţele Aeriene israeliene în apropierea spaţiului aerian al Republicii Cipru, 16 curse aeriene au avut deja întârzieri până la ora 19.30”, a comunicat Autoritatea aeronautică israeliană.