Iranul aniversează declanşarea Revoluţiei islamice din 1979
Iranul marchează luni aniversarea revenirii din exil a ayatollahului Ruhollah Khomeini, moment care a declanşat Revoluţia islamică din 1979.
Iranul aniversează declanşarea Revoluţiei islamice din 1979 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Toate sirenele din oraşe au sunat la ora 9.33 (8.03 ora României), momentul în care avionul Air France l-a adus pe ayatollah Khomeini în Iran pe 1 februarie 1979, după 15 ani de exil.
Două ore mai târziu, charismaticul lider religios în vârstă de 76 de ani anunţa intenţia creării unui nou regim, în primul discurs rostit la "cimitirul martirilor" din Behecht-e-Zahra, la sud de Teheran.
Acest omagiu tradiţional adus fondatorului Republicii islamice care a condus Iranul până la decesul său în 1989 a condus la organizarea a numeroase ceremonii oficiale în Iran, care vor culmina cu mitinguri în toată ţara pe 11 februarie, data oficială a înlăturării regimului imperial.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
-
Bilanţ actualizat. Creşte numărul deceselor provocate de incendiile din California
-
Alegeri prezidenţiale în Croaţia: Zoran Milanovic a obţinut un nou mandat la conducerea ţării
-
Mai multe persoane sunt cercetate penal după protestul de duminică
În cursul ceremoniei la cimitirul Behecht-e-Zahra vor fi prezenţi militari şi văduvele sau mamele "martirilor". Fostul preşedinte al Parlamentului Gholam Ali Haddad Adel, consilierul liderului suprem Ali Khamenei, notează că iranienii "rămân ataşaţi angajamentelor asumate în urmă cu 31 de ani".
"Iranienii le transmit tiranilor că vor apăra cu toate forţele Revoluţia", a declarat Adel, în timp ce mulţimea striga "moarte Israelului" şi "moarte Americii".
Mai mulţi membri ai regimului actual, inclusiv preşedintele Mahmoud Ahmadinejad, s-au recules la mormântul imamului Khomeini, în mausoleul ridicat în apropierea "cimitirului martirilor".
A 31-a aniversare a Revoluţiei islamice intervine în contextul în care regimul este afectat de cele mai grave crize politice din istorie, după realegerea controversată a lui Mahmoud Ahmadinejad în iunie 2009.
Opoziţia contestă noul mandat al lui Ahmadinejad şi a multiplicat protestele violente împotriva regimului.
Doi dintre liderii opoziţiei, Mir Hossein Moussavi şi Mehdi Karoubi, le-au cerut susţinătorilor să iasă pe străzi pe 11 februarie. Reacţionând la acest apel, preşedintele Ahmadinejad a afirmat luni că este convins că "poporul iranian îşi va dezamăgi inamicii pe 11 februarie".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO