Irlanda va investiga accesul serviciilor americane de securitate la datele utilizatorilor Facebook

Irlanda va investiga o reclamaţie legată de posibilul acces al serviciilor americane de securitate la datele private ale utilizatorilor Facebook, după ce Curtea Europeană de Justiţie a declarat invalid un acord trans-atlantic referitor la transferurile de date, în vigoare în ultimii 15 ani.

Urmărește
350 afișări
Imaginea articolului Irlanda va investiga accesul serviciilor americane de securitate la datele utilizatorilor Facebook

Irlanda va investiga accesul serviciilor americane de securitate la datele utilizatorilor Facebook

Comisia pentru Protecţia datelor din Irlanda a acceptat să investigheze o plângere a unui fost student austriac la drept, Max Schrems, în urma deciziei din 6 octombrie a Curţii Europene de Justiţie, a declarat marţi, la Dublin, avocatul Comisariatului, Paul Anthony McDermott, relatează Bloomberg.

Autoritatea irlandeză de reglementare în domeniul protecţiei datelor refuzase iniţial să analizeze plângerea aflată la baza cazului judecat de Curtea Europeană de Justiţie, care a dus la anularea acordului cunoscut sub denumirea de Safe Harbour, convenit de UE şi SUA în anul 2000.

Rossa Fanning, avocat al Facebook, a declarat că operatorul reţelei de socializare respectă în totalitate legislaţia irlandeză şi cea comunitară şi se va implica în investigaţia autorităţii din Irlanda.

“Facebook nu este nu a făcut niciodată parte din orice fel de program care să fi acordat Guvernului american acces la serverele companiei.Vom răspunde la întrebările Comisiei pentru Protecţia Datelor, care examinează măsurile de protecţie luate în transferurile dec date personale în conformitate cu legea”, a anunţat compania într-un comunicat.

Cazul din Irlanda vine în paralel cu un litiu din Viena, în care Schrems a încercat să declanşeze un proces colectiv împotriva Facebook, acuzând compania că a încălcat legislaţia europeană în domeniul confidenţialităţii datelor printr-o politică conformă cu programul Prism al Agenţiei Americane de Securitate NSA, în cadrul căruia companiile pun la dispoziţia Guvernului datele utilizatorilor.

În luna iunie, un tribunal din Viena a respins procesul colectiv.

Facebook a anunţat că apelul intentat de Schrems a fost la rândul său respins printr-o decizie în care se afirmă că nu poate intenta un proces în numele altor persoane.

Decizia din această lună a Curţii Europene de Justiţie arată justificarea acţiunilor lui Schrems în justiţia irlandeză, întrucât divizia europeană a Facebook este înregistrată în Irlanda.

Schrems acuză divizia din Irlanda a Fecebook că a transferat în mod ilegal date ale utilizatorilor către agenţiile americane de securitate.

Facebook, ca şi alţi giganţi din sectorul tehnologiei, este afectată de dezvăluirile făcute de Edward Snowden în 2013. Companiile au încercat să îşi asigure utilizatorii sau clienţii că produsele lor sunt sigure şi că nu transferă în mod voit date ale acestora Guvernului american.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici