Armata israeliană a atacat, miercuri dimineaţă, poziţii militare din sudul Libanului ale mişcării şiite Hezbollah, ca ripostă la focuri de armă trase spre militari israelieni, în zona frontierei, informează cotidianul Le Monde.
„Au fost trase focuri de armă din Liban spre militari israelieni (…); militarii au ripostat cu trasoare şi focuri de armă, iar, ulterior, elicoptere şi avioane militare au atacat poziţii ale organizaţiei Hezbollah”, a comunicat armata israeliană.
Niciun militar israelian nu a fost rănit în atacul produs la frontiera dintre Liban şi Israel, în zona kibbutz-ului Manar.
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat că incidentul produs la frontiera comună este „extrem de grav”. „Noi reacţionăm în forţă la orice atac. Recomandăm mişcării Hezbollah să nu testeze forţa Israelului”, a declarat Benjamin Netanyahu.