Israelul urmează să aprobe construcţia de case atât palestiniene, cât şi israeliene, în Cisiordania

  • Guvernul Israelului pregăteşte autorizarea unor noi construcţii în Cisiordania
  • Sunt prevăzute 1.000 de case palestiniene şi peste 2.000 de case în colonii israeliene din Cisiordania
Urmărește
566 afișări
Imaginea articolului Israelul urmează să aprobe construcţia de case atât palestiniene, cât şi israeliene, în Cisiordania

Sursa foto: profimedia

Guvernul Israelului intenţionează să aprobe noi proiecte pentru construcţia de case în zone palestiniene din Cisiordania, dar şi în colonii evreieşti, informează site-ul Ynetnews.com şi cotidianul The Times of Israel.

Surse guvernamentale israeliene au declarat că ministrul Apărării, Benjamin Gantz, a aprobat construcţia a 1.000 de case palestiniene în Zona C a Cisiordaniei, aflată în totalitate sub control israelian. Ar fi prima dată în ultimii ani când Israelul aprobă construcţii de case palestiniene în această zonă.

Însă Guvernul Naftali Bennett intenţionează să aprobe şi construcţii de case în colonii evreieşti din Cisiordania, afirmă surse citate de postul public Kan. Comisia pentru Planificare a Administraţiei Civile din Israel ar urma să autorizeze construcţia a 2.200 de locuinţe în colonii din Cisiordania.

Ar fi prima dată când Israelul aprobă extinderea coloniilor evreieşti de la începerea mandatului premierului Naftali Bennett şi de la instalarea Administraţiei Joseph Biden în SUA.

Autoritatea Palestiniană contestă vehement activităţile israeliene de colonizare în Cisiordania. De asemenea, Uniunea Europeană şi Naţiunile Unite critică activităţile israeliene de colonizare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici