Prima pagină » Social » Italian găsit vinovat de uciderea unei românce, condamnat la 20 de ani de închisoare

Italian găsit vinovat de uciderea unei românce, condamnat la 20 de ani de închisoare

Un italian care şi-a ucis concubina româncă, în Sicilia, a fost condamnat, marţi, la 20 de ani de închisoare de o instanţă italiană, cadavrul victimei nefiind găsit, relatează site-ul LiveSicilia.it.
Italian găsit vinovat de uciderea unei românce, condamnat la 20 de ani de închisoare
Mihai Draghici
22 oct. 2013, 21:10, Social

Tribunalul din orăşelul sicialian Enna l-a găsit vinovat de omor calificat pe italianul Giuseppe Chiavetta, în vârstă de 45 de ani, care şi-a omorât concubina în vârstă de 35 de ani, Violeta Coroiu, după care a ascuns cadavrul, care nu a fost găsit de anchetatori, potrivit LiveSicilia.it.

Crima a avut loc pe 30 octombrie 2012. Tânăra româncă lucra ca menajeră la o familie din oraşul sicilian Catania. Judecătorii au stabilit, pe baza urmelor de sânge găsite în maşina acestuia, că italianul şi-a omorât concubina din gelozie, după care a ascuns cadavrul.

Tatăl tinerei ucise l-a implorat pe criminal în instanţă să spună unde este cadavrul, însă fără rezultat.