JP Morgan: Riscurile economice "ar putea eclipsa orice de la al Doilea Război Mondial încoace"

  • Riscurile economice globale "ar putea eclipsa orice de la al doilea război mondial încoace", spune şeful JP Morgan.
  • Într-o scrisoare anuală adresată investitorilor, Jamie Dimon avertizează că „războaiele din Ucraina şi Orientul Mijlociu ar putea deveni mult mai grave”.
Urmărește
3122 afișări
Imaginea articolului JP Morgan: Riscurile economice "ar putea eclipsa orice de la al Doilea Război Mondial încoace"

JP Morgan: Riscurile economice "ar putea eclipsa orice de la al Doilea Război Mondial încoace"

Jamie Dimon, şeful JP Morgan Chase, a lansat un avertisment puternic cu privire la starea economică globală. El a subliniat că evenimente precum conflictele din Ucraina şi Orientul Mijlociu ar putea avea consecinţe devastatoare pentru viaţa oamenilor şi pentru creşterea economică, notează The Guardian.

„Când se întâmplă evenimente teribile, avem tendinţa să supraestimăm efectul pe care îl vor avea asupra economiei globale”, a spus Dimon. „Evenimentele recente, totuşi, ar putea foarte bine să creeze riscuri care ar putea eclipsa orice după al Doilea Război Mondial – nu ar trebui să le tratăm cu superficialitate”.

Şeful JP Morgan nu a menţionat direct conflictul din Israel şi Gaza, dar a subliniat că violenţa din Orientul Mijlociu au schimbat multe perspective cu privire la securitate. El a spus că lumea se află într-un moment crucial al istoriei.

El a adăugat: „Războaiele aflate în desfăşurare în Ucraina şi Orientul Mijlociu ar putea deveni mult mai grave şi s-ar putea dezvolta în moduri imprevizibile”.

Aceste avertismente vin în contextul în care şi Fondul Monetar Internaţional a avertizat cu privire la o posibilă revenire la un al doilea război rece, care ar putea şterge progresele economice obţinute după prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Jamie Dimon a subliniat şi riscul de inflaţie crescută şi rate de dobândă mai mari, legate atât de cheltuielile militare sporite, cât şi de alte provocări precum tranziţia climatică şi costurile de asistenţă medicală.

În final, Dimon a subliniat necesitatea unei pregătiri adecvate şi a unei politici economice solide pentru a face faţă acestor provocări.

FMI a avertizat luni cele mai puternice bănci centrale din lume împotriva menţinerii ratelor dobânzilor ridicate pentru prea mult timp.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici