Prima pagină » Știri externe » Juan Guaido va efectua vineri o vizită oficială în Paraguay

Juan Guaido va efectua vineri o vizită oficială în Paraguay

Juan Guaido, liderul opoziţiei din Venezuela şi preşedinte interimar autoproclamat, va efectua vineri o vizită oficială în Paraguay, în cadrul căreia se va întâlni cu preşedintele Mario Abdo, relatează Reuters.
Juan Guaido va efectua vineri o vizită oficială în Paraguay

Anunţul a fost făcut de preşedintele Mario Abdo prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

Juan Guaido plănuieşte să viziteze în următoarea perioadă mai multe state din America Latină pentru a discuta despre rezolvarea crizei din Venezuela. Guaido a avut joi o întâlnire cu preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, pentru a obţine susţinerea necesară pentru înlăturarea de la putere a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro.

Paraguay se află printre cele peste 50 de ţări care l-au recunoscut pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei şi care doresc retragerea de la putere a preşedintelui Nicolas Maduro.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, şeful Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va face totul pentru apărarea preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, după ce, pe fondul speculaţiilor privind o presupusă invazie militară prin Columbia, Casa Albă a reiterat că preşedintele Donald Trump menţine „toate opţiunile”. De asemenea, China, Turcia, Cuba şi Siria îl susţin pe Nicolas Maduro.