Justiţia italiană a condamnat 11 persoane pentru legături cu grupări teroriste

Curtea de juraţi din Milan (nord) a condamnat luni, în apel, 11 italieni aparţinând unei grupări de extremă stângă, având legături cu "noile Brigăzi Roşii", la închisoare, începând cu doi până la 11 ani, pentru apartenenţă la un grup subversiv.

Urmărește
136 afișări
Imaginea articolului Justiţia italiană a condamnat 11 persoane pentru legături cu grupări teroriste

Justiţia italiană a condamnat 11 persoane pentru legături cu grupări teroriste (Imagine: Shutterstock)

Pedepsele cele mai mari, 11 ani şi jumătate, 11 ani şi 10 ani de închisoare, le-au fost date presupuşilor lideri a trei celule teroriste descoperite în Milan, Padova şi Torino, în nordul Italiei.

Acest proces a trebuit să se desfăşoare după anularea în februarie, de către Curtea de Casaţie, a sentinţelor pronunţate în cadrul unui prim proces în apel, desfăşurat în iunie 2010. Acuzaţii au fost atunci condamnaţi la pedepse mai grele, cei trei lideri primind 14 ani şi şapte luni de închisoare.

Curtea de Casaţie a considerat că nu a fost arătată finalitatea teroristă a grupării de către Curtea de Apel.

Luni, judecătorii au exclus toate motivaţiile teroriste, condamnând inculpaţii doar pentru "asociere subversivă". În schimb au hotărât despăgubirea cu 100.000 de euro a lui Pietro Ichino, senator al Partidului Democrat (PD), principala formaţiune politică de stânga în Italia, pentru că a fost una dintre ţintele potenţiale a acestei grupări.

Un număr de 16 italieni acuzaţi că aparţin unei grupări teroriste de extremă stângă, Brigadele Roşii, Partidul Comunist Politico-Militar, au fost arestaţi în nordul Italiei, între februarie şi iulie 2007.

Ancheta judiciară le-a imputat în special un atentat asupra sediului din Padova (nord) al partidului de extremă dreapta Forza Nuova, precum şi plănuirea unor alte atentate asupra unor diferite ţinte printre care sediul publicaţiei de dreapta, Libero, sau pregătirea unui atentat care îl avea ca ţintă pe Pietro Ichino, specialist în drepturi de muncă.

Aceste arestări au urmat după asasinarea în Italia a lui Massimo D'Antona şi a lui Marco Biagi, doi experţi în drepturi de muncă şi consultanţi ai Guvernului, ei fiind ucişi de către "noile Brigăzi Roşii", în mai 1999 şi respectiv martie 2002.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici