Prima pagină » Știri externe » Kadîrov a început să „execute” din generalii preferaţi ai lui Putin

Kadîrov a început să „execute” din generalii preferaţi ai lui Putin

Generalul rus Lapin a fost demis din funcţie, deşi a fost decorat de preşedintele Rusiei.
Kadîrov a început să „execute” din generalii preferaţi ai lui Putin

Generalul rus Alexander Lapin a fost înlăturat din postul de comandant, susţin sursele deţinute de Moscow Times şi de Meduza. Radiodifuzorul de stat cecen Groznîi a anunţat, de asemenea, demiterea lui Lapin, fără a cita vreo sursă.

În urmă cu două luni, preşedintele Vladimir Putin i-a acordat lui Lapin titlul de „erou al Rusiei”. Iubit de către Putin, Lapin l-a supărat pe Kadîrov.

Potrivit liderului cecen Ramzan Kadîrov, titlul era legat de capturarea oraşului Lisiciansk, deşi „în realitate, generalul nu era acolo”.

Kadîrov l-a criticat şi recent pe Lapin, descriindu-l drept un general „fără talent”, ca urmare a retragerii ruseşti din oraşul Liman, regiunea de nord a Doneţk-ului.

Mai târziu, l-a acuzat pe Lapin că a permis forţelor ucrainene să străpungă o parte a frontului.