- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Kazahstanul dezminte informaţiile privind un acord de furnizare de uraniu Iranului
Kazahstanul a dezminţit miercuri informaţiile de presă privind un posibil acord cu Iranul pentru a-i furniza acestuia uraniu, calificându-le drept "insinuări fără fundament", într-un comunicat al Ministerului kazah al Afacerilor Externe.
Kazahstanul dezminte informaţiile privind un acord de furnizare de uraniu Iranului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Ministerul Afacerilor Externe dezminte categoric anumite informaţii de presă potrivit cărora Kazahstanul ar putea încheia un acord de livrare de uraniu cu Republica islamică a Iranului", potrivit acestui comunicat.
Aceste informaţii sunt "insinuări fără fundament care aduc un prejudiciu reputaţiei ţării noastre", a adăugat ministerul.
"Kazahstanul s-a angajat ferm să respecte principiile de neproliferare a armelor de distrugere în masă şi controlul strict al folosirii materialelor cu utilizare dublă", a adăugat el, făcând aluzie la programul nuclear cu finalitate civilă şi militară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Oradea este noul oraș-vedetă al României. Ce a contribuit la dezvoltarea sa și cum a ajuns în „Cities of Tomorrow”
-
Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva Ucrainei
-
India anunţă că a testat cu succes o rachetă hipersonică
-
Şeful mass-media Hezbollah, ucis într-un atac israelian asupra Beirutului - surse Reuters
Potrivit acestor informaţii de presă, Teheranul s-ar pregăti să cumpere de la Almaty 1.350 de tone de uraniu purificat, provocând noi îngrijorări privind programul nuclear iranian.
Într-o primă reacţie la aceste afirmaţii, un purtător de cuvânt al diplomaţiei kazahe a declarat anterior în cursul zilei că această ţară din Asia Centrală respectă exigenţele Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).
Statele Unite au avertizat marţi că transferul de uraniu îmbogăţit către Iran ar încălca sancţiunile Consiliul de Securitate al ONU.
La 22 decembrie, preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a respins termenul sfârşitului de an fixat de omologii săi american, Barack Obama, şi francez, Nicolas Sarkozy, pentru a accepta propunerea AIEA de a realiza îmbogăţirea uraniului iranian în străinătate.
Compania nucleară kazahă Kazatomprom a afirmat miercuri că statul Kazahstan a devenit în 2009 primul producător mondial de uraniu, în faţa Canadei şi Australiei, mărindu-şi producţia cu 63 la sută faţă de anul 2008.
Kazahstanul, fostă republică sovietică din Asia Centrală, controlează aproximativ 20 la sută din rezervele mondiale de uraniu. Statul şi-a fixat ca obiectiv să devină principalul producător mondial până în 2010.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO