Prima pagină » Știri externe » Kremlinul anunţă că hackerii au atacat site-ul lui Vladimir Putin

Kremlinul anunţă că hackerii au atacat site-ul lui Vladimir Putin

Site-ul preşedintelui rus, Vladimir Putin, a fost vizat duminică de un atac "foarte puternic" al hackerilor, a anunţat luni Kremlinul, citat de Reuters în pagina electronică.
Kremlinul anunţă că hackerii au atacat site-ul lui Vladimir Putin

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat că atacul a avut legătură cu alegerile regionale din Rusia de duminică, în care opoziţia a încercat să conteste politicienii proguvernamentali în singura regiune în care a avut voie să candideze.

Peskov a precizat că şi site-ul Comisiei electorale a fost atacat de hackeri duminică dimineaţă.

„Ţinând cont de acest lucru, veţi fi interesaţi să aflaţi că duminică, de la ora 5 la 10, un atac foarte puternic a vizat în acelaşi timp site-ul preşedintelui rus”, a declarat purtătorul de cuvânt.

„Sistemele de apărare au funcţionat, deşi nu a fost uşor, atacul a fost destul de puternic”, a adăugat el.

Peskov a precizat că nu are nicio informaţie despre cine ar fi putut comite atacul cibernetic.

SUA acuză frecvent hackerii ruşi de atacuri asupra computerelor guvernamentale americane şi de difuzare a propagandei Moscovei, într-o perioadă în care relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt tensionate din cauza conflictelor din Ucraina şi Siria.