„Noi considerăm că un astfel de efort de a distorsiona situaţia este inacceptabil. Este cu greu acceptabil aşa ceva din partea unui preşedinte al Statelor Unite”, a afirmat miercuri după-amiază Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de BBC News.
Anterior, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a manifestat reticenţă privind utilizarea termenului „genocid”. „Eu aş fi foarte atent cu astfel de termeni, întrucât aceste popoare sunt înrudite”, a declarat Emmanuel Macron, citat de postul France 2.
Joseph Biden a afirmat, marţi seară, într-un discurs rostit la o uzină din statul Iowa că Rusia comite „genocid” în Ucraina. „Bugetul dumneavoastră de familie, capacitatea de a vă umple rezervorul la maşină nu ar trebui să depindă de acţiunea unui dictator de a declara război şi a comite genocid în cealaltă parte a lumii”, a declarat Joseph Biden, potrivit postului public de radio NPR.
Rugat mai târziu să îşi clarifice afirmaţiile, preşedintele SUA a continuat: „Da, am spus genocid. A devenit din ce în ce mai clar că Putin încearcă să şteargă ideea de a fi ucrainean”.
Oficiali de la Casa Albă citaţi de CNN au afirmat, miercuri după-amiază, că nu vor exista modificări imediate ale liniei politice ca urmare a declaraţiilor preşedintelui Biden.