La biserică, doar cu dovadă că nu ai COVID. Ţara care a introdus noi restricţii pentru credincioşi

  • Grecia a introdus noi restricţii pentru a limita răspândirea infectării cu SARS-CoV-2.
  • Noile reguli îi vizează şi pe credincioşi.
  • Oamenii au voie să participe la slujbe doar dacă prezintă un test negativ pentru COVID.
Urmărește
4951 afișări
Imaginea articolului La biserică, doar cu dovadă că nu ai COVID. Ţara care a introdus noi restricţii pentru credincioşi

FOTO Hepta

Conform noilor restricţii, persoanele nevaccinate nu mai au voie la restaurante, cinema, muzee sau săli de sport, chiar dacă au dovadă test PCR negativ, conform Reuters.
 
Duminică este prima zi în care regulile se aplică şi bisericilor. Enoriaşii trebuie să aibă un test negativ, al cărui cost îl suportă din propriul buzunar.
 
„Asta este pentru a ne proteja pe noi, dar şi pe ceilalţi. Poate fi puţin dificil, dar vom continua astfel. Suntem obligaţi să ne conformăm”, spune preotul Christos, de la Biserica Ayios Spiridon din oraşul-port Pireu. 
 
Din cauza noilor restricţii, mai puţini greci merg la biserică. 
 
Grecia se confruntă cu o creştere a numărului de infectări în noiembrie. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici