Controversatul magnat Donald Trump a obţinut deja 1.447 de voturi ale electorilor şi mizează pe alte 95, trecând practic de pragul de 1.237 de voturi federale, necesar pentru a fi candidatul Partidului Republican.
Însă, potrivit Politico.com şi CNN, în cadrul Partidului Republican există un curent favorabil modificării regulamentului de acordare a voturilor electorilor cu ocazia Convenţiei naţionale republicane, care va avea loc în perioada 18-21 iulie.
Pentru modificarea modului de atribuire a voturilor, 112 delegaţi (câte doi din fiecare stat) din Comisia pentru regulamente vor trebui să susţină introducerea de noi prevederi.
În acest caz, electorii şi superelectorii ar putea oferi voturile altui candidat.
Un elector care îl susţine pe Ted Cruz a declarat că se intenţionează introducerea unei claze care să permită un vot conform conştiinţei.
„Tot ce facem este să ne adaptăm circumstanţelor”, a declarat Kendal Unruh pentru ABC. „Cred sincer că remarcile demagogice şi rasiste ale lui Donald Trump îl rănesc chiar şi pe el”, a argumentat Cruz.
Conform unor surse, un curent similar circulă şi în Partidul Democrat, fiind favorabil lui Bernie Sanders, în detrimentul lui Hillary Clinton.