Prima pagină » Știri externe » Liderul opoziţiei din Marea Britanie, concluzie pesimistă: Theresa May nu a făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte Brexit

Liderul opoziţiei din Marea Britanie, concluzie pesimistă: Theresa May nu a făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte Brexit

Liderul opoziţiei din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, a declarat miercuri că prim-ministrul britanic Theresa May nu a făcut suficiente progrese în cadrul primei runde de discuţii pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează Reuters.
Liderul opoziţiei din Marea Britanie, concluzie pesimistă: Theresa May nu a făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte Brexit

„Nu a fost o schimbare atât de mare pe cât mă aşteptam. Întâlnirea a fost folositoare, dar inconclusivă”, a declarat Corbyn, liderul Partidului Laburist.

Întrebat dacă Theresa May a acceptat dorinţa sa privind o uniune vamală cu Uniunea Europeană, Jeremy Corbyn a transmis că acest subiect a fost discutat în cadrul întâlnirii de miercuri.

Discuţiile dintre cei doi lideri de partid vor continua joi.

Un purtător de cuvânt al prim-ministrului Theresa May a transmis că întâlnirea de miercuri, care a durat 40 de minute, a fost „constructivă şi ambele părţi au dat dovadă de flexibilitate şi determinare să pună capăt incertitudinii privind Brexit”.

„Am decis asupra unui program de lucru care să fie bun pentru cetăţenii britanici, să protejeze slujbele lor şi securitatea”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Camera Comunelor a aprobat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, o moţiune prin care obligă Guvernul Theresa May să ceară amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru a evita producerea Brexit fără niciun acord.

Proiectul a fost adoptat rapid, în contextul în care premierul Theresa May a lansat negocieri cu Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, pentru identificarea unor soluţii comune în scopul depăşirii impasului Brexit.