Tensiunile politice cresc în Coreea de Sud, unde preşedintele Yoon Suk Yeol ar putea fi suspendat după încercarea de a impune legea marţială. Deşi decretul a fost retras la şase ore după emitere, liderul Partidului Puterii Poporului, Han Dong-hoon, a declarat că noile informaţii despre planuri de arestare a politicienilor justifică suspendarea preşedintelui.
„Cred că suspendarea imediată a preşedintelui este necesară pentru a proteja Republica Coreea”, a spus Han, fără a susţine explicit demiterea, dar punctând pe gravitatea situaţiei.
Biroul prezidenţial a negat orice ordine de acest tip, iar guvernul a precizat că nu pregăteşte o altă declaraţie de lege marţială. Cu toate acestea, parlamentarii opoziţiei, temându-se de o posibilă reeditare, au început să păzească sala Adunării Naţionale pentru a împiedica o nouă încercare.
Pentru ca votul să fie aprobat, este necesar sprijinul a două treimi din cei 300 de membri ai Adunării. Opoziţia are nevoie de voturile a cel puţin opt parlamentari din partidul de guvernământ pentru a asigura majoritatea.
Între timp, anchetele împotriva preşedintelui şi fostului ministru al apărării, Kim Yong-hyun, continuă. Trei comandanţi militari au fost suspendaţi, iar un general a declarat că a refuzat ordinele privind intervenţia în parlament. Dacă votul va trece, premierul va prelua conducerea până la o decizie a Curţii Constituţionale.