Prima pagină » Știri externe » Liderul regiunii Calais cere autorităţilor franceze şi britanice să schimbe regulile privind azilul

Liderul regiunii Calais cere autorităţilor franceze şi britanice să schimbe regulile privind azilul

Preşedintele regiunii Nord-Pas-de-Calais Picardie, Xavier Bertrand, face un apel la autorităţile centrale din Franţa şi Marea Britanie pentru schimbarea regulilor privind acordarea azilului, relatează BBC News online.
Liderul regiunii Calais cere autorităţilor franceze şi britanice să schimbe regulile privind azilul

Bertrand cere ca imigranţii care doresc să obţină dreptul la azil în Marea Britanie să aibă posibilitatea să depună solicitarea în Franţa, fără a mai aştepta să ajungă pe teritoriul britanic.

Oficialul francez a mai precizat că în conformitate cu planul său, imigranţii care nu primesc drept de azil în Marea Britanie ar fi deportaţi direct în ţara lor de origine.

Autorităţile de la Londra afirmă că „persoanele care au nevoie de protecţie ar trebui să aplice pentru azil în prima ţară sigură”.

Mulţi imigranţi însă se plâng de traiul din Franţa şi speră că vor obţine oportunităţi mai favorabile în Marea Britanie.

În tabăra de refugiaţi de la Calais trăiesc până la 9.000 de persoane, aceştia urmărind să obţină dreptul de azil în Marea Britanie.