Lista neagră a SUA privind terorismul, întocmită în secret pe baza unor simple suspiciuni. DOCUMENTUL DECLASIFICAT care arată cum sunt numiţi suspecţii de terorism

Americani şi străini sunt înscrişi în secret pe lista neagră a SUA privind terorismul, pe baza unor simple "suspiciuni rezonabile", care nu este necesar să fie fundamentate, şi pot rămâne acolo chiar şi după decesul lor, potrivit unui document al administraţiei, publicat miercuri.

Urmărește
1416 afișări
Imaginea articolului Lista neagră a SUA privind terorismul, întocmită în secret pe baza unor simple suspiciuni. DOCUMENTUL DECLASIFICAT care arată cum sunt numiţi suspecţii de terorism

Lista neagră a SUA privind terorismul, întocmită în secret pe baza unor simple suspiciuni. DOCUMENTUL DECLASIFICAT care arată cum sunt numiţi suspecţii de terorism

Acest text neclasificat de 166 de pagini, redactat de Centrul Naţional Contraterorism (NCTC) şi dat publicităţii de site-ul The Intercept, detaliază instrucţiunile pe care diferite autorităţi americane trebuie să le urmeze pentru a înscrie pe cineva în principalele baze de date privind monitorizarea antiteroristă.

DOCUMENTUL CARE ARATĂ CUM SUNT NUMIŢI SUSPECŢII DE TERORISM

TITLURILE ZILEI

Din cele cinci capitole ale "Ghidului listelor de monitorizare", redactat în martie 2013 în colaborare cu 19 agenţii militare şi judiciare de informaţii, reiese că "probele irecuzabile şi faptele concrete nu sunt necesare" pentru a avea "suspiciuni rezonabile" privind implicarea în terorism a unui individ şi că este suficient să ai "informaţii care pot duce la un proces verbal".

Criticând jargonul documentului, The Intercept îl consideră o extindere a autorităţii Guvernului de a "numi" suspecţi de terorism pe baza unor "informaţii fragmentare vagi".

Site-ul, cofondat de jurnalistul Glenn Greenwald, care a dezvăluit scurgerile de informaţii de la fostul consultant al NSA Edward Snowden, subliniază că ghidul permite chiar şi persoanelor decedate să figureze printre cele 464.000 de nume de pe listă.

NCTC se teme ca identitatea persoanelor decedate sau documentele lor de călătorie să nu fie reutilizate "în mod fraudulos - o tactică teroristă dovedită", a explicat un purtător de cuvânt al Agenţiei guvernamentale.

El a subliniat că listele de supraveghere continuă să "se maturizeze pentru a se adapta la o ameninţare difuză cu evoluţie constantă" şi că acestea au fost revizuite în special după tentativa de atentat a nigerianului Umar Faruk Abdulmutallab, care voia să detoneze un explozibil ascuns în lenjeria intimă, la bordul unui avion, în ziua de Crăciun în 2009.

Lista "teroriştilor cunoscuţi sau suspecţi", identificaţi drept KST de la "Known or Suspected Terrorists", includea 16 nume înainte de 11 septembrie 2001. Ea conţinea 463.834 de nume în 2013, repartizate în diferite baze de date, inclusiv în faimoasa "No Fly List", care le interzice membrilor să se îmbarce în avioane cu destinaţia sau cu plecare din SUA.

"În loc să-şi limiteze supravegherea la adevăraţii terorişti cunoscuţi, Guvernul a clădit un vast sistem fondat pe teza presupusă şi imperfectă conform căreia se poate preconiza că o persoană va comite un act terorist pe viitor", a denunţat Hina Shamsi, o reprezentantă a Uniunii Americane pentru apărarea Libertăţilor (ACLU).

"În baza acestei teorii periculoase, Guvernul acuză în secret" oameni de terorism, fără a le da posibilitatea de a se apăra "în legătură cu o ameninţare pe care nu au pus-o în executare", a adăugat ea, apreciind că criteriile utilizate de Guvern "nu ar fi trebuit să rămână secrete".

NCTC a negat însă că ar fi monitorizat persoane "doar pe baza activităţilor lor protejate de Primul Amendament al Constituţiei", precum rasa sau religia. Potrivit purtătorului său de cuvânt, "criterii consolidate" sunt utilizate pentru "No Fly List".

Conform documentului citat de The Intercept, agenţii Guvernului folosesc elemente fără dovezi, colectate pe Facebook sau pe Twitter, reţete medicale, carduri de cumpărături sau amenzi pentru viteză excesivă, informaţii despre câinii persoanelor, asigurarea de sănătate sau chiar ce au în buzunare.

Dar "politica Guvernului american este să nu confirme sau să infirme niciodată că un individ este pe o listă de monitorizare", precizează documentul. Când un american figurează pe "No Fly List", nu trebuie să fie niciodată informat.

Şi dacă cineva figurează pe baza unor simple "suspiciuni rezonabile", "dificultatea de a fi şters de pe listă este subliniată" în document de un pasaj care precizează că o persoană poate rămâne sau intra pe lista neagră chiar dacă a fost achitată de acuzaţiii de terorism.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici