Orăşelul din Italia care a văzut COVID-19 doar la televizor

  • Există în Italia o localitate, într-o regiune puternic lovită de pandemie, care a văzut COVID-19 doar la televizor.
  • Furia virusului care a cuprins regiunea Umbria nu a reuşit să urce pe străzile întortocheate care duc la cel mai mic oraş.
Urmărește
1420 afișări
Imaginea articolului Orăşelul din Italia care a văzut COVID-19 doar la televizor

Foto: comune.poggiodomo.pg.it

În Poggiodomo, Umbria, o mână de case stau cocoţate pe stânci. Oraşul COVID-free din Umbria se află la o mie de metri deasupra nivelului mării, relatează La Repubblica.

Localitatea are 96 de locuitori. Furia virusului care a cuprins regiunea Umbria nu a reuşit să urce pe străzile întortocheate care duc la cel mai mic oraş.

„Aici am văzut COVID-19 doar la televizor. Nu am avut nici măcar vreo suspiciune de contagiune”, spune primarul Emilio Angelosanti.

Primarul conduce localitatea de 96 de suflete de doi ani şi ţine să precizeze că, în anumite momente, ajunge „chiar şi la 100 de locuitori”.

În prima fază a pandemiei am insistat mult asupra regulilor de protecţie, am distribuit măşti, iar acum populaţia este vaccinată în proporţie de 40%”, spune edilul.

În rest, a funcţionat izolarea. Poggiodomo are un singur student navetist, nu are magazine, ci vânzători ambulanţi care ajung în sat de două ori pe săptămână. Până şi primarul face naveta în alte localităţi pentru medicamente şi ziare.

Singura persoană originară din Poggiodomo, victimă a COVID-19 a murit la 99 de ani. Agnese era cea mai vârstnică localnică, însă nu mai stătea în Poggiodomo. Se întorcea aici doar vara şi în rest trăia la Roma, unde virusul a reuşit să ajungă la ea.

Localitatea speră acum la redeschidere şi se concentrează pe turism. Vara trecută a fost plină de turişti. În pensiune locurile sunt deja ocupate în totalitate şi, spune primarul, există multe cereri pentru sezonul de vară.

Cei care vin la noi caută un contact extrem cu natura. E mai uşor să întâlneşti căprioare şi vulturi aici decât COVID-19”, adaugă primarul.

„Distanţare pentru a ne proteja de COVID? Aici am suferit întotdeauna de distanţare", spune şi Bruno Saveri, consilier local, fost profesor de inginerie electrică.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici