Lumea a întâmpinat 2013 cu un lung şir de festivităţi şi focuri de artificii, dar şi cu incidente, uneori mortale

Lumea a sărbătorit sosirea anului 2013 de la Sydney la New York, prin focuri de artificii, concerte şi ciocnind pahare, dar evenimentul nu a fost lipsit totuşi de incidente, uneori cauzatoare de victime.

Urmărește
720 afișări
Imaginea articolului Lumea a întâmpinat 2013 cu un lung şir de festivităţi şi focuri de artificii, dar şi cu incidente, uneori mortale

Lumea a întâmpinat 2013 cu un lung şir de festivităţi şi focuri de artificii, dar şi cu incidente, uneori mortale (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

La New York, un milion de persoane au salutat începutul noului an în Times Square, cu tradiţionala coborâre a unei sfere de cristal multicolore timp de 60 de secunde, până la miezul nopţii, de-a lungul unui pilon.

Festivităţile au fost precedate de anunţul privind încheierea unui acord bugetar înainte de miezul nopţii între Casa Albă şi adversarii săi republicani, permiţându-le Statelor Unite să evite la limită cura de austeritate forţată a "vârfulului bugetar" şi să îndepărteze teama de o nouă criză economică internaţională.

Profeţiile privind apocalipsa din 2012 nu s-au adeverit, iar lumea poate să continue să întoarcă paginile calendarului gregorian adoptat de majoritatea ţărilor în secolul XX.

Apocalipsa planează însă asupra Siriei, unde numeroase tentative de mediere au eşuat şi unde violenţele dintre rebeli şi forţele loiale regimului au provocat moartea a peste 45.000 de persoane în 21 de luni.

Regimul sirian a întâmpinat însă favorabil, luni, orice plan de reglementare a conflictului prin dialog. Cu o zi înainte, emisarul internaţional Lakhdar Brahimi a anunţat că dispune de un plan care ar putea fi acceptat de comunitatea internaţională şi care ar putea pune capăt războiului civil.

Sărbătorirea Noului An a fost umbrită în Coasta de Fildeş de moartea a cel puţin 60 de persoane la Abidjan într-o busculadă creată în timpul focurilor de artificii. Câteva sute de persoane au fost rănite.

La Rio de Janeiro, băştinaşii şi turiştii au asistat pe plaja Copacabana la un foc de artificii care a durat 16 minute, în timp ce cel din Londra, aclamat de 250.000 de spectatori, a încheiat un an bogat în evenimente, cu Jocurile Olimpice şi Jubileul reginei.

În alte zone din Europa, peste 1.000 de persoane s-au reunit la Berlin în faţa Porţii Brandeburg, teatrul unui gigant show muzical "Welcome 2013".

La Vatican, Papa Benedict al XVI-lea s-a rugat pentru pace şi a condamnat inegalităţile sociale şi "capitalismul financiar nereglementat" în cadrul slujbei de Anul Nou, oficiată la Bazilica Sfântul Petru din Roma. Cu o zi înainte, apoximativ 300.000 de persoane au asistat la Roma la un concert în centrul oraşului.

Dar sărbătoarea a fost umbrită în ţară de moartea a două persoane în urma unor focuri de artificii. Alte 361 de persoane au fost rănite.

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit după ce a fost grav rănit în noaptea de Sfântul Silvestru de o petardă în apropiere de Strasbourg, în estul Franţei.

La Paris, mii de petrecăreţi au înfruntat ploaia şi vântul pe Champs-Elysées, unde au regretat absenţa atracţiilor turistice, în special focurile de artificii.

În Spania, numeroşi madrileni s-au reunit în Puerta del Sol cu pahare de vin şi mult umor, în pofida ploii şi a recesiunii.

În Austria, tradiţia a fost respectată cu deschiderea sezonului balurilor vieneze. Câteva mii de invitaţi, majoritatea turişti străini, au dansat în haine de sărbătoare în saloanele maiestuoase ale fostului palat imperial.

Festivităţile europene au început în Rusia, cu un foc de artificii în Piaţa Roşie din Moscova.

În faţa a sute de mii de persoane, cântăreaţa Kylie Minogue a apăsat pe buton pentru tradiţionalul foc de artificii de la Sydney, care a iluminat opera în formă de pânze de corabie.

După trei ore, Hong Kong prelua ştafeta cu un festival strălucitor de opt minute la malul mării, cu un zgârie-nori pe fundal, şi aclamat de aproximativ 100.000 de persoane.

Phenianul, capitala Coreei de Nord, unde tânărul Kim Jong-Un a sărbătorit recent primul său an la putere după moartea tatălui său, nu a făcut notă discordantă, sărbătorind venirea noului an cu un foc de artificii care să "dea încredere şi speranţă într-un viitor mai bun".

Tot în Asia, mii de locuitori ai metropolei Shanghai s-au reunit pe malurile Huangpu pentru o numărătoare inversă sub formă de film 3D proiectat pe faţada unei clădiri istorice.

În Japonia, familiile au mers la temple înainte de a se instala pentru a urmări emisiunea de televiziune de sfârşit de an "Kohaku Uta Gassen", vizionată de 40 la sută dintre japonezi.

În Thailanda, un turist britanic în vârstă de 22 de ani a fost ucis în timpul sărbătoririi Anului Nou pe una dintre cele mai celebre insule ale ţării, în cadrul unei dispute între bandele rivale pe o plajă, a anunţat poliţia marţi.

În Timorul Oriental, intrarea în noul an a avut o savoare deosebită deoarece forţa internaţională a ONU s-a retras luni după zece ani de la independenţă.

Pentru prima dată, Mynamarul budist, care traversează o perioadă de tranziţie democratică după decenii de izolare, a sărbătorit evenimentul cu un spectacol pirotehnic la Rangoon.

În Dubai, imensele focuri de artificii de la Burj Khalifa, cel mai înalt turn din lume, au iluminat turnul de sticlă şi oţel înalt de 828 de metri, pe fundalul muzical asigurat de filarmonica din Praga.

Un băieţel în vârstă de patru ani a fost împuşcat mortal, iar alte 400 de persoane au fost rănite de petarde în capitala filipineză Manilla.

În India, toate manifestaţiile de Anul Nou au fost anulate din cauza undei de şoc provocate de violarea în grup a unei studente care a murit în urma rănilor suferite, aceasta fiind ultima din lungul şir de violenţe comise împotriva femeilor în această ţară.

Sărbătoarea a fost anulată şi la Caracas, din cauza ultimelor veşti îngrijorătoare privind starea de sănătate a preşedintelui Hugo Chavez, după a patra operaţie de cancer, într-un spital din Havana.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici