Cel puţin patru persoane au decedat în urma coliziunii între un autocar şi un camion în New Mexico

Cel puţin patru persoane au decedat, iar alte câteva zeci sunt rănite, în urma coliziunii între un autocar şi un camion cu semiremorcă, care s-a produs joi după-amiază în statul american New Mexico, potrivit unor oficiali locali, informează site-ul postului ABC News.

Urmărește
261 afișări
Imaginea articolului Cel puţin patru persoane au decedat în urma coliziunii între un autocar şi un camion în New Mexico

Mai multe persoane au decedat în urma coliziunii între un autocar şi un camion în New Mexico

Informaţiile preliminare indică faptul că un cauciuc al camionului a explodat, astfel că vehiculul a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autocarul Greyhound, a transmis Poliţia statală pe Twitter.

Accidentul rutier, care a avut loc în apropierea localităţii Thoreau din statul New Mexico, s-a soldat cu un număr neprecizat de decese, au comunicat autorităţile.

Oficiali locali au transmis că peste 33 de persoane rănite au fost transportate la spital din zonă, unele din acestea fiind în stare critică.

La bordul autocarului companiei Greyhound implicat în accident se aflau 49 de pasageri, potrivit firmei de transport, care a precizat că vehiculul plecase din Albuquerque şi se îndrepta spre oraşul Phoenix.

Traficul rutier pe autostrada interstatală 40, unde s-a produs accidentul, a fost deviat.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici