- Home
- Externe
- BRUXELLES, (12.10.2019, 15:53)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mandatul Ursulei von der Leyen, blocat din cauza celor trei candidaţi respinşi/ Alte două nume pentru funcţia de comisar, vehiculate de România, după căderea Guvernului Dăncilă
Începerea mandatului noii echipe a Comisiei Europene va fi amânată probabil până la 1 decembrie, din cauza procedurilor pentru validarea candidaturilor transmise de România, Ungaria şi Franţa, a declarat sâmbătă David Sassoli, preşedintele Parlamentului European.
Urmărește
6102 afișări
David Sassoli: Începerea mandatului noii echipe a Comisiei Europene probabil va fi amânată
"Parlamentul UE este angajat într-un mecanism transparent, dar acum sigur că vor fi propuşi alţi trei comisari de către România, Ungaria şi Franţa. Vom iniţia în Parlament examinarea candidaturilor. Cred că poate că nu va mai fi posibil să respectăm data de 1 noiembrie, am merge spre 1 decembrie", a declarat David Sassoli pentru agenţia de presă Adnkronos.
"Acum, dacă se ajunge la desemnarea altor trei comisari şi la un mecanism de evaluare a intereselor financiare, iar apoi la audieri în Parlament, nu se întâmplă nimic dacă se amână procedura câteva săptămâni", a precizat Sassoli.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
-
Euro a scăzut la cel mai jos nivel din 2022 din cauză că pieţele se aşteaptă la o nouă scădere de dobândă. Din păcate şi din economia reală vin veşti proaste: sectorul privat din zona euro a scăzut dintr-o dată şi se duce înspre contracţie
Siegfried Mureşan şi Adina Vălean, luaţi în calcul pentru funcţia de comisar european - surse
Europarlamentarii PNL Siegfried Mureşan şi Adina Vălean ar putea fi luaţi în calcul pentru poziţia de comisar european din partea României, au declarat surse din conducerea partidului, pentru MEDIAFAX.
Există discuţii neoficiale în PNL privindu-i pe cei doi, ca posibile propuneri pentru poziţia de comisar european, în contextul în care aceştia au experienţă profesională în instituţiile europene şi ar respecta criteriile cerute la nivel european pentru o astfel de funcţie, au adăugat sursele citate.
Momentan nu este nicio decizie luată în interiorul partidului în acest sens, având în vedere că deocamdată nu a fost învestit noul Guvern, după retragerea încrederii Cabinetului Dăncilă, prin adoptarea moţiunii de cenzură, joi, în Parlament.
„Se vorbeşte în PNL, pentru că ei sunt nişte oameni foarte apreciaţi la Bruxelles, persoane cu care nu ar fi nicio problemă într-o posibilă candidatură. Siegfried Mureşan este vicepreşedintele PPE. Adina Vălean e preşedinta Comisiei pentru industrie, cu experienţă bogată în Parlamentului European, în instituţiile europene. Sigur că ar putea fi potenţiali candidaţi”, au explicat sursele menţionate, pentru MEDIAFAX.
Emmanuel Macron, critici faţă de Ursula von der Leyen
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat vineri, alături de premierul ungar Viktor Orban, că există o "criză politică" între Comisia Europeană şi Parlamentul UE, părând să îi atribuie vina Ursulei von der Leyen, care, potrivit unui expert, riscă să se confrunte cu respingerea echipei.
"Trăim, în Europa, un moment extrem de important şi sensibil. Există o nouă Comisie Europeană, un nou Parlament European, care îşi preiau atribuţiile şi care înfruntă amândouă o criză politică pe care nu trebuie să o lăsăm să se instaleze şi să se dezvolte. Cred în mod indispensabil că trebuie să avem o Comisie UE puternică, să poată aplica proiecte ambiţioase", a declarat Emmanuel Macron într-o conferinţă de presă organizată alături de premierul Ungariei, Viktor Orban.
Deputaţii UE au respins joi, din raţiuni etice, candidatura prezentată de Franţa pentru Comisia Europeană, Sylvie Goulard, întrucât aceasta este vizată de o investigaţie judiciară. Este prima dată când un candidat prezentat de Paris pentru un post de comisar UE este respins. Emmanuel Macron a sugerat că responsabilitatea îi aparţine Ursulei von der Leyen, notează cotidianul Le Figaro.
Cotidianul Le Monde notează că "Ursula von der Leyen a devenit ostatică a luptelor pentru putere dintre statele membre UE şi Parlamentul European".
Înainte de respingerea Sylviei Goulard, eurodeputaţii au refuzat candidaţii propuşi de România şi Ungaria, Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi.
Alberto Alemanno, profesor de Drept European la Institutul Superior de Studii Comerciale din Paris (HEC), constată că "nu mai este clar dacă Ursula von der Leyen va deveni preşedinte al Comisiei Europene". "Echipa ei trebuie să aibă o majoritate solidă în Parlamentul UE. Iar, în acest moment, doamna Ursula von der Leyen nu are echipă, nu are majoritate pentru agenda sa politică", argumentează Alberto Alemanno, citat de ediţia în limba franceză a Euronews.
Ursula von der Leyen, care a fost ministrul german al Apărării şi este unul dintre liderii Uniunii Creştin-Democrate (CDU, centru-dreapta), a fost propusă în iulie de Consiliul European pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Nominalizarea trebuie confirmată de Parlamentul European, unde pot fi probleme în contextul nemulţumirilor că nu a fost propus niciunul dintre liderii principalelor grupuri politice - Manfred Weber (Partidul Popular European, PPE, centru-dreapta) şi Frans Timmermans (Partidul Socialiştilor Europeni, PSE, centru-stânga).
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe