„Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite vor prezenta astăzi o rezoluţie în cadrul Consiliului de Securitate ONU”, a declarat Cameron, insistând pentru fixarea unui calendar pentru distrugerea armelor chimice din Siria.
Consiliul de Securitate al ONU se va reuni începând cu ora 20.00 GMT (23.00, ora României), într-o şedinţă uşile închise.
Rusia a catalogat „inacceptabil” proiectul de rezoluţie propus de Franţa privind armele chimice siriene, conform ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, care a discutat prin telefon cu omologul său francez, Laurent Fabius. „Domnul Lavrov a subliniat că propunerea Franţei de aprobare a unei rezoluţii a Consiliului de Securitate ONU prin care autorităţilor siriene să li se atribuie posibila responsabilitate a utilizării armelor chimice este inacceptabilă”, a comunicat Ministerul rus de Externe.
Proiectul de rezoluţie francez depus la Consiliul de Securitate ONU va avea caracter constrângător şi prevede „controlul şi distrugerea” arsenalului chimic sirian, a explicat ministrul francez de Externe, Laurent Fabius. „Franţa va propune partenerilor din Consiliul de Securitate un proiect de rezoluţie în virtutea Capitolului 7” al Cartei ONU, care prevede recurgerea la forţă în cazul neîndeplinirii obligaţiilor, a declarat ministrul. „Regimul este somat să clarifice fără întârziere situaţia armelor chimice, să le plaseze sub control internaţional şi să le distrugă”, a subliniat şeful diplomaţiei de la Paris.
Fabius a insistat că rezoluţia va avea şi scopul de a „crea un dispozitiv complet de inspectare şi control a obligaţiilor Siriei sub egida Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC)”. „Prin acceptarea acestor condiţii precise vom analiza credibilitatea intenţiilor exprimate”, a insistat Fabius.
Rusia, principalul aliat al Siriei pe scena internaţională, propune plasarea arsenalului chimic sirian sub control internaţional şi distrugerea acestuia, o propunere primită favorabil de regimul Bashar al-Assad.