Marea Britanie şi Germania pregătesc „bănci de căldură“ pentru sezonul rece. Criza energiei se acutizează în Europa

  • Cu iarna aproape şi criza costurilor de trai în creştere, Marea Britanie şi Germania pregătesc „bănci de căldură“, unde oamenii pot veni să se încălzească
  • Băncile de alimente sunt şi ele luate cu asalt
Urmărește
2104 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie şi Germania pregătesc „bănci de căldură“ pentru sezonul rece. Criza energiei se acutizează în Europa

Sursa foto: Profimedia

Scumpirea energiei forţează au­to­rităţile britanice să pună la punct o reţea de „bănci de căldură“ pentru cetăţeni, centre publice unde oa­menii pot veni să se încălzească gratuit, scrie Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Cu scumpirea combustibililor fă­când facturile la căldură prohibitive pentru mulţi, o reţea de spaţii inte­rioare încălzite cu acces gratuit este în curs de a fi creată de autorităţi lo­cale, de sănătate şi grupuri din socie­tatea civilă în condiţiile în care temperaturile încep să scadă.

FMI anticipează că Marea Brita­nie ar putea fi afectată mai dur de scumpirea combustibililor decât orice altă ţară din Europa de Vest, în mod semnificativ din cauza unei di­vergenţe mai mari între gospodăriile cu venituri ridicate şi cele cu venituri scăzute.

Luptându-se deja cu o inflaţie ridicată şi riscul unei recesiuni imi­nente, mulţi britanici au în faţă o iarnă de frig şi foamete. Chiar şi cu susţinerea de stat, încălzirea ar putea fi un lux pentru mulţi britanici.

În acest context, o reţea ad-hoc de refugii încălzite prinde contur. Unele supermarketuri oferă băuturi calde, în timp ce spaţii publice şi ad­ministrate de voluntari ca biblioteci şi centre comunitare, cât şi spaţii mai puţin oficiale, ca băile nefolosite din pub-uri, apar peste tot.

Şi muzeele se pregătesc să acţio­neze ca refugii calde pentru cei care nu-şi permit să-şi încălzească casele în lunile de iarnă, notează The Guardian. Se face de asemenea apel la miniştri să furnizeze finanţare nouă de urgenţă pentru ca clădirile publice să poată face faţă unei creş­teri puternice a numărului de vizita­tori în lunile cele mai reci.

Între timp, cea mai mare reţea de bănci de alimente a ţării a lansat un apel de urgenţă, avertizând că are în faţă cea mai grea iarnă din istorie, din ce în ce mai mulţi oameni riscând să facă foamea în criza costurilor de trai, scrie Reuters.

The Trussell Trust, care susţine o reţea de 1.300 de bănci de alimente, a anunţat că înregistrează o creştere dramatică a numărului celor aflaţi în dificultate. De asemenea, cererea depăşeşte donaţiile pentru prima dată, însemnând că băncile trebuie să cumpere mai multe alimente pe cont propriu, ceea ce nu este sustenabil.

Şi Germania pregăteşte spaţii în care oamenii pot veni să se încălzească gratuit, încă din vară, relatează The Local.

În oraşul Ludwigshafen, un spaţiu utilizat anterior pentru concerte, evenimente sportive şi vaccinare a fost amenajat pentru a servi drept „staţie centrală de încălzire“ pentru public. Şi alte zone, ca Neustadt, Frankenthal şi Landau, pregătesc iniţiative similare.

Şi în Germania, băncile de alimente sunt sub presiune, conform Deutsche Welle.

Aproximativ jumătate dintre acestea şi-au văzut numărul clienţilor dublându-se de anul trecut, iar multe nu mai primesc solicitanţi. Cererea este în creştere, iar donaţiile în scădere.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici