Prima pagină » Știri externe » Margvelaşvili: Rusia ameninţă cu forţa militară pentru a menţine state în sfera sa de influenţă

Margvelaşvili: Rusia ameninţă cu forţa militară pentru a menţine state în sfera sa de influenţă

Rusia intenţionează să recurgă la forţa militară pentru a menţine foste state sovietice în sfera sa de influenţă, avertizează preşedintele Georgiei, Ghiorghi Margvelaşvili, într-un interviu acordat agenţiei Associated Press.
Margvelaşvili: Rusia ameninţă cu forţa militară pentru a menţine state în sfera sa de influenţă

Intervenţia militară rusă în Georgia, în 2008, şi anexarea regiunii ucrainene Crimeea, în anul 2014, arată că Rusia intenţionează să profite de orice semn de instabilitate în ţările pe care le consideră în sfera sa de influenţă, afirmă Margvelaşvili.

„Rusia acţionează foarte rapid şi trimite imediat tancuri. De aceea, putem spune că jumătate din continentul Euroasiatic trăieşte sub o ameninţare constantă”, afirmă liderul de la Tbilisi.

Georgia, care speră să devină membră a Uniunii Europene şi a NATO, face parte din Partneriatul Estic, alături de Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Belarus şi Ucraina. Aproximativ 300 de militari americani participă, în mai, la exerciţii desfăşurate pe teritoriul Georgiei.

„Georgia continuă să simtă ameninţarea militară a Rusiei, după pierderea a 20 la sută din teritoriu în 2008”, a spus Margvelaşvili, referindu-se la regiunile separatiste proruse Osetia de Sud şi Abhazia.