MAS: Rachetele PrSM pentru HIMARS, cu raza de peste 500 km, sunt operaţionale

Forţele Terestre americane au primit primele rachete balistice cu rază scurtă de acţiune Precision Strike Missile (PrSM). Acestea urmează să înlocuiască sistemul existent de rachete tactice ale armatei sau ATACMS, conform Monitorului Apărării, care citează War Zone.

Urmărește
2404 afișări
Imaginea articolului MAS: Rachetele PrSM pentru HIMARS, cu raza de peste 500 km, sunt operaţionale

MAS: Rachetele PrSM pentru HIMARS, cu raza de peste 500 km, sunt operaţionale

Cererea de buget pentru anul fiscal 2024 a armatei fixează costul unitar actual al fiecăreia dintre aceste rachete la puţin sub 3,5 milioane de dolari.

Principalele avantaje faţă de ATACMS ale noilor rachete PrSM sunt bătaia mai mare, 500 km în loc de 300, şi faptul că un lansator HIMARS poate fi încărcat cu două rachete PrSM, faţă de una ATACMS.

Rachetele din primul lot sunt dirijate, dar pot fi folosite doar împotriva ţintelor fixe.

„Racheta Precision Strike va oferi comandanţilor Forţei Întrunite o capacitate 24/7, indiferent de vreme, care va contracara capacitatea inamicului de a efectua manevre de luptă şi operaţiuni de apărare aeriană", a declarat Doug Bush, secretar adjunct al armatei pentru achiziţii, logistică şi tehnologie, într-o declaraţie despre livrările iniţiale.

România a achiziţionat trei sisteme de rachete HIMARS, cu peste 1 miliard de euro, primul a sosit în 2021, iar în 2022 au fost primele trageri reale. În 2023 a sosit şi al doilea sistem, urmând să fie operaţionalizat pe durata anului 2024.

Fiecare sistem HIMARS are 18 instalaţii de lansare, iar România a achiziţionat trei tipuri diferite de rachete dirijate, care pot lovi ţinte terestre, de suprafaţă sau punctuale, până la 300 de km. În total, România a cumpărat, într-o primă fază, 216 rachete: 162 tip M31A1 şi M30A1 şi 54 tip ATACMS, dar au fost informaţii în presa ucraineană că parte dintre acestea au fost livrate Ucrainei pentru a face faţă războiului de agresiune al Rusiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici