Prima pagină » Sport » Medaliat olimpic la înot, condamnat pentru contrabandă cu droguri

Medaliat olimpic la înot, condamnat pentru contrabandă cu droguri

Înotătorul australian Scott Miller, care a câştigat două medalii la Jocurile Olimpice de la Atlanta din 1996, a fost condamnat la cel puţin trei ani de închisoare pentru implicarea sa într-o acţiune de contrabandă cu droguri.
Medaliat olimpic la înot, condamnat pentru contrabandă cu droguri
Rafael Hekman
10 nov. 2022, 20:07, Sport

Miller, care a câştigat argintul la 100 de metri fluture masculin şi bronzul la ştafeta masculină de 4×100 de metri mixt, a fost arestat în februarie 2021 la locuinţa sa din Sydney, după ce patru kilograme de metamfetamină au fost găsite ascunse în opt lumânări, relatează insidethegame.biz.

Miller a fost arestat împreună cu alţi trei bărbaţi – Wayne Allan Johnson, Justin Szabolics şi Lucas Peak, în legătură cu traficul de droguri.

Când a fost arestat, poliţia a confiscat heroină, bani şi telefoane mobile din dulapurile din casa lui Miller.

Miller a fost condamnat cinci ani şi şase luni, dar va fi eligibil pentru eliberare condiţionată după trei ani, în aprilie 2024, sentinţa datând din momentul arestării sale din februarie 2021.

Miller a mai obţinut trei medalii la Campionatele Mondiale din 1995 de la Rio, Brazilia, o medalie de aur la 100 de metri fluture, una de argint la 200 de metri fluture şi una de argint la 4×100 de metri mixt.

De asemenea, în cariera sa, Miller a câştigat trei medalii la Jocurile Commonwealth-ului în apele de acasă, la Victoria, în 1994, cu aur la 100 de metri fluture şi 4×100 de metri mixt, şi un argint la 200 de metri fluture.

În timpul procesului, avocaţii lui Miller au făcut apel la destrămarea căsniciei sale cu Charlotte Dawson, care s-a sinucis în 2014.

„Problemele recurente ale lui Miller cu depresia şi consumul de substanţe sunt cauzate de sacrificiile şi presiunile carierei sale de înotător şi de dezamăgirea de a nu câştiga o medalie de aur”, se arată într-o notă a avocaţilor.