Merkel avertizează că pot fi conflicte, evocând tensiuni, inclusiv cu România din cauza gardului ungar

Cancelarul german, Angela Merkel, avertizează că închiderea frontierelor din cauza extracomunitarilor poate conduce la conflicte militare, evocând tensiuni la frontierele Germaniei cu Austria şi probleme în Croaţia, Slovenia şi România din cauza gardului metalic construit de Ungaria.

Urmărește
1973 afișări
Imaginea articolului Merkel avertizează că pot fi conflicte, evocând tensiuni, inclusiv cu România din cauza gardului ungar

Merkel avertizează că pot fi conflicte, evocând tensiuni, inclusiv cu România din cauza gardului ungar (Imagine: APF/Arhiva Mediafax Foto)

În cursul unei conferinţe a CDU desfăşurată în oraşul german Darmstadt, Merkel a încercat din nou să justifice politicile flexibile ale Berlinului în materie de imigraţie, evocând disensiunile cu partenerii social-democraţi. "Continuăm să negociem. Nu este prima dată când suntem nevoiţi să convingem SPD de lucruri rezonabile. Germania va ajuta oamenii care fug de războaie şi persecuţii", a spus liderul CDU, insistând pentru crearea unor zone de tranzit.

Zilele următoare, cancelarul Angela Merkel, liderul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), se va întâlni din nou cu vicecancelarul Sigmar Gabriel, liderul Partidului Social-Democrat (SPD), şi cu premierul landului Bavaria, Horst Seehofer, pentru a discuta despre propunerea instituirii unor zone de tranzit pentru imigranţii extracomunitari. Planul prevede crearea unor zone de tranzit de-a lungul frontierei germane pentru selectarea refugiaţilor şi depistarea imigranţilor cu raţiuni economice. Premierul Bavariei, Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), pledează pentru construirea centrelor de tranzit, dar Partidul Social-Democrat se opune deţinerii extracomunitarilor.

Cancelarul Germaniei a avertizat că există riscul izbucnirii unor conflicte militare dacă unele ţări îşi închid frontierele spre Germania, explicând că unele state se tem că extracomunitarii vor rămâne pe teritoriile lor.

"Ne confruntăm cu o situaţie care nu a mai fost până acum: perspectiva unor conflicte, care părea îndepărtată, s-a apropiat de noi", a subliniat Merkel, potrivit EUObserver.

"Construirea gardului de către Ungaria a perturbat tranzitul fluxului de imigranţi", a subliniat Merkel, potrivit Der Spiegel şi Deutsche Welle, notând că, din cauza barierelor montate de autorităţile ungare, extracomunitarii încearcă să tranziteze Croaţia, Slovenia şi România.

"Nu vreau să apară din nou conflicte militare în zona Balcanilor", a insistat Merkel, referindu-se la războaiele produse în anii 1990 în spaţiul fost iugoslav.

Ungaria a construit gard metalic la frontiera cu Serbia şi Croaţia, evocând un plan similar pentru segmente ale frontierei cu România. În acest context, mii de extracomunitari care erau în Serbia s-au orientat în principal spre Croaţia şi Slovenia pentru a ajunge în Austria şi Germania.

Angela Merkel a explicat că Germania, în calitatea de cel mai mare stat din cadrul Uniunii Europene, are o responsabilitate mare în găsirea unei soluţii care să încurajeze solidaritatea, nu disensiunile, în gestionarea crizei imigranţilor.

"Sunt destul de sigură că putem găsi o soluţie", a încheiat Merkel.

Potrivit estimărilor, în Germania vor ajunge în 2015 între 800.000 şi 1,2 milioane de imigranţi din Orientul Mijlociu şi din Africa, Guvernul Angela Merkel fiind criticat pentru atitudinea flexibilă privind primirea extracomunitarilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici