Existenţa acestei închisori, unde erau deţinuţi mai ales arabi suniţi, a creat un scandal politic în Irak, Guvernul negând existenţa acesteia şi avertizând asupra unor tensiuni interne. Tratamentele aplicate la închisoarea americană de la „Abu Ghraib au fost un picnic” în comparaţie cu cele aplicate în această închisoare, a declarat şeicul Abdullah Humedi Ajeel al-Yawar, unul dintre liderii tribali ai arabilor suniţi din provincia Ninive (nord). Deţinuţii au fost arestaţi în această provincie de militari irakieni sub acuzaţia că aveau legături cu insurgenţii, fiind aduşi la Bagdad după acuzări sumare.
Human Rights Watch (HRW) a avut acces luni la 300 de deţinuţi, toţi bărbaţi, care au fost mutaţi de la această închisoare secretă, de pe aerodromul militar Old Muthanna, la închisoarea Rusafa din Bagdad.
Organizaţia a intervievat 42 dintre aceşti deţinuţi, care prezentau cicatrice şi răni recente, în vederea documentării dezvăluirilor privind existenţa închisorii, pe care le consideră „credibile şi necontradictorii”, într-un proiect de raport obţinut de publicaţia americană.
Numeroşi deţinuţi au declarat că au fost violaţi, sodomizaţi cu bastoane de cauciuc şi ţeava puştii sau au fost obligaţi să întreţină acte sexuale unii cu alţii sau cu gardienii închisorii.
Toţi cei intervievaţi au declarat, de asemenea, că au fost atârnaţi de picioare şi loviţi sau sufocaţi cu pungi de plastic. Cei care leşinau erau resuscitaţi, afirmă deţinuţii, cu şocuri electrice aplicate în zona genitală şi în alte părţi ale corpului.
„Ororile descoperite sugerează că norma la (închisoarea secretă Old) Muthanna era tortura”, a declarat Joe Stork, adjunctul directorului pentru Programe în Orientul Mijlociu al HRW. El a cerut Guvernului irakian să efectueze o investigaţie aprofundată şi să-i acuze pe toţi oficialii „responsabili de aceste brutalităţi aplicate în mod sistematic”.
Descoperirea închisorii are loc în contextul în care premierul Nuri al-Maliki face eforturi susţinute să rămână la putere, după ce coaliţia sa a pierdut alegerile, la 7 martie.
Aceste dezvăluiri ar putea accentua polarizarea societăţii irakiene, toţi cei care au fost deţinuţi în această închisoare secretă provenind din provincia Ninive, unde al-Maliki este perceput ca un lider sectar, care se răzbună în mod personal împotriva oricui este asociat cu fostul regim Saddam Hussein. El a negat, minimalizat şi s-a distanţat de acuzaţiile de tortură luni, într-un interviu pentru postul oficial de televiziune.