Michèle Flournoy, prezentată pentru a-i succeda lui Chuck Hagel, s-a retras din cursă

Fosta numărul trei al Pentagonului care era prezentată drept favorită pentru a-l înlocui pe secretarul Apărării Chuck Hagel, care a demisionat luni, s-a retras din cursă, a anunţat marţi pentru AFP o sursă apropiată dosarului.

Urmărește
124 afișări
Imaginea articolului Michèle Flournoy, prezentată pentru a-i succeda lui Chuck Hagel, s-a retras din cursă

Michèle Flournoy, prezentată pentru a-i succeda lui Chuck Hagel, s-a retras din cursă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Michèle Flournoy, în vârstă de 53 de ani, era prezentată drept favorită pentru a deveni prima femeie care preia conducerea celei mai importante armate a lumii.

Dar această expertă în strategie a scris consiliului de administraţie al centrului de reflecţie pe care l-a fondat şi îl prezidează, Center for a New American Security (CNAS), pentru a anunţa că nu va prelua acest post.

"Pot să confirm că ea a scris consiliului de administraţie al CNAS pentru a informa că s-a retras din cursa pentru postul de secretar al Apărării", a explicat sursa, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.

Motivele menţionate de această democrată, care a absolvit la Harvard şi este foarte respectată printre militari, sunt "de ordin familial", a adăugat sursa.

Această informaţie a fost anunţată iniţial de Foreign Policy.

"Ieri seară am vorbit cu preşedintele Obama şi m-am retras (din cursă) din motive familiale", a scris Flournoy consiliului de administraţie al CNAS, a dezvăluit mai devreme revista Foreign Policy.

Flournoy a precizat membrilor consiliului de administraţie că decizia a fost influenţată de probleme de sănătate din familia sa, dar şi de faptul că cei doi copii ai săi vor fi admişi la universitate în următorii doi ani, a explicat sursa sub acoperirea anonimatului, confirmând dezvăluirile făcute de Foreign Policy.

Retragerea lui Michèle Flournoy riscă să-l pună în dificultate pe Barack Obama, care caută un succesor lui Chuck Hagel capabil să primească sprijin atât din partea democraţilor, cât şi din partea republicanilor.

Preşedintele Barack Obama a anunţat luni demisia lui Chuck Hagel, Casa Albă insistând asupra necesităţii unei reînnoiri în momentul în care strategia împotriva grupării Stat Islamic (SI) în Irak şi Siria ridică semne de întrebare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici