Mii de persoane au adus un ultim omagiu militarului Lee Rigby - FOTO

Mii de persoane au adus un ultim omagiu militarului Lee Rigby, asasinat cu cruzime, pe 22 mai, în sud-estul Londrei, şi îngropat vineri, la Bury, în nord-vestul Angliei.

Urmărește
117 afișări
Imaginea articolului Mii de persoane au adus un ultim omagiu militarului Lee Rigby - FOTO

Mii de persoane au adus un ultim omagiu militarului Lee Rigby (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Familia militarului asasinat la vârsta de 25 de ani a fost întâmpinată cu aplauze în momentul sosirii în faţa bisericii pentru a participa la o ceremonie funerară la care au venit să asiste 800 de persoane, printre care premierul David Cameron şi primarul Londrei Boris Johnson.

Soţia militarului, ucis de către doi presupuşi islamişti în momentul în care se întorcea cazarma din cartierul londonez Woolwich, îl ţinea de mână pe fiul său care purta un tricou cu inscripţia "tatăl meu este erou".

Mama şi surorile lui Rigby plângeau în momentul intrării în biserica în faţa căreia s-au adunat mii de persoane, printre care numeroşi militari şi veterani, pentru a urmări ceremonia.

"Ai fost un tată şi un soţ bun, ne vei lipsi", a declarat în elogiul său funebru Sean Sheer, un prieten de-al lui Rigby, a cărui moarte extrem de crudă a provocat emoţii puternice în Marea Britanie şi în lume.

Familia acestui militar care a servit în Afganistan a fost copleşită cu mesaje de susţinere, scrisori şi flori. Ea a cerut ca ceremonia să fie retransmisă prin intermediul unor difuzoare, în timp ce principalele posturi de televiziune prezentau evenimentele în direct din faţa bisericii.

"Suntem aici, astăzi, pentru a onora memoria sa", a afirmat superiorul ierarhic al lui Rigby, locotenentul Jim Taylor, în momentul intrării în biserică.

La sfârşitul ceremoniei religioase, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Lee Rigby, purtat de şase militari, a fost primit cu o nouă salvă de aplauze, după care a fost dus la Middleton, oraşul natal al militarului, pentru a fi depus într-un cadru foarte intim.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici