Mii de refugiaţi sirieni au reuşit să ajungă în Brazilia pe cale aeriană

Mii de refugiaţi sirieni au reuşit să ajungă pe cale aeriană în Brazilia, găsind locuri de muncă, în contextul în care ambasada braziliană a oferit vize speciale de la începerea războiului civil în Siria, relatează BBC News online.

Urmărește
857 afișări
Imaginea articolului Mii de refugiaţi sirieni au reuşit să ajungă în Brazilia pe cale aeriană

Mii de refugiaţi sirieni au reuşit să ajungă în Brazilia pe cale aeriană (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un sirian de 20 de ani, Ibrahim, a luat un avion şi a aterizat pe Aeroportul din Sao Paulo. "Nu ştiam limba şi habar nu aveam unde să caut ajutor. Eram singur", a declarat Ibrahim, care nu îşi dezvăluie numele de familie pentru a nu îşi pune în pericol rudele rămase în Siria.

Refugiatul sirian nu regretă că a ajuns în Brazilia, explicând că a încercat să evite călătorii periculoase pe mare.

"Când am aflat că ambasada Braziliei din Beirut oferea vize speciale refugiaţilor sirieni, a fost cea mai bună opţiune pentru mine. De ce să fi plătit 3.000 - 4.000 de dolari pentru a călători pe mare şi a risca să mă înec, când la jumătate din aceşti bani puteam zbura spre Brazilia?!", explică imigrantul.

Fratele său, Mohammad, a fost mai puţin norocos. El a fost înrolat în armata siriană şi a fost rănit în războiul civil. A reuşit totuşi să ajungă şi el în Brazilia, unde are împreună cu fratele lui un restaurant cu meniu specific Orientului Mijlociu.

Potrivit autorităţilor braziliene, aproximativ 7.000 de refugiaţi sirieni se află în Brazilia, ţară care are o tradiţie îndelungată de acceptare a refugiaţilor şi a imigranţilor economici din Orientul Mijlociu şi Africa.

Imigranţii din zone de război pot solicita azil imediat ce ajung pe teritoriul brazilian.

Săptămâna trecută, preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, a scris un editorial în care a evidenţiat că, spre deosebire de ţările europene, care au polemici privind refugiaţii, Brazilia este mândră să fi contribuit la atenuarea crizei globale a imigranţilor.

"Peste 10 milioane de brazilieni sunt descendenţi ai imigranţilor sirieni şi libanezi, astfel că am fost obligaţi să avem această abordare", a explicat Dilma Rousseff.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici