Mike Johnson îi cere preşedintelui Joe Biden să demisioneze din funcţie

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, i-a cerut preşedintelui Joe Biden să demisioneze din funcţie, la scurt timp după ce preşedintele a anunţat că nu va mai candida.

Urmărește
1458 afișări
Imaginea articolului Mike Johnson îi cere preşedintelui Joe Biden să demisioneze din funcţie

Mike Johnson, preşedintele Camerei Reprezentanţilor

„Dacă Joe Biden nu este apt să candideze la preşedinţie, nu este apt să servească ca preşedinte. El trebuie să demisioneze din funcţie imediat. Data de 5 noiembrie nu poate sosi suficient de repede”, a declarat Johnson, un republican proeminent, într-o declaraţie postată pe X, conform CNN.

Pe de altă parte, secretarul Transporturilor, Pete Buttigieg, care a candidat, de asemenea, la preşedinţie în 2020, l-a lăudat pe preşedintele Joe Biden ca fiind „unul dintre cei mai buni şi mai importanţi preşedinţi din istoria Americii”.

„Sunt atât de mândru să servesc sub conducerea sa şi recunoscător pentru concentrarea sa neclintită asupra a ceea ce este mai bine pentru ţara noastră”, a declarat Buttigieg.

Secretarul a apărut alături de vicepreşedintele Kamala Harris la o strângere de fonduri sâmbătă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici