Militarii români şi americani de la o bază din Afganistan trăiesc în condiţii dificile

Cei peste 400 de militari români şi americani mobilizaţi la o bază de operaţiuni din provincia afgană Zabul trăiesc în condiţii care le pun la încercare creativitatea şi rezistenţa, ei confruntându-se cu probleme legate de resursele limitate, relatează Washington Examiner.

Urmărește
327 afișări
Imaginea articolului Militarii români şi americani de la o bază din Afganistan trăiesc în condiţii dificile

Militarii români şi americani de la o bază din Afganistan trăiesc în condiţii dificile (Imagine: Mediafax Foto)

Deşi baza de operaţiuni Bullard a fost creată pentru 200 de militari, ea primeşte în prezent peste 400, dintre care zece femei militar.

Cabinele de duş sunt în număr de doar cinci şi funcţionează în principal doar cu apă rece. Ele sunt mixte, cu un timp limitat pentru femei, dar militarii români nu par să respecte întotdeauna această regulă, potrivit publicaţiei. O cabină de duş improvizată pentru femei a funcţionat doar cu intermitenţe. De asemenea, intimitatea la cele cinci toalete din faţa cabinelor de duş este limitată.

În pofida acestor probleme, toţi militarii încearcă să fie inventivi şi glumele abundă în interiorul bazei. La un moment dat, când toate toaletele nu au mai putut fi folosite, un militar american, sergentul Herbert Barber, şi-a folosit creativitatea şi, într-o oră, a improvizat el însuşi o toaletă.

"Trebuie să ne ocupăm singuri de probleme şi reuşim până la urmă să ne descurcăm destul de bine. Cei mai mulţi nu îşi dau seama cât de importante pot fi în viaţă lucrurile mărunte", a afirmat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici