„Combatanţi îşi continuă actele violente în Ucraina”, a subliniat ministerul într-un comunicat, subliniind că un incident s-a soldat cu doi morţi la Harkov.
„Rusia primeşte numeroase îndemnuri la ajutor din partea unor cetăţeni paşnici. Ele vor fi examinate”, a adăugat ministerul.
Diplomaţia rusă insistă asupra rolului mişcării ultranaţionaliste ucrainene Pravi Sektor, care ar fi decretat, în opinia Moscovei, deschiderea unui „front de est” şi ar fi responsabilă de incidentul de la Harkov, o „provocare împotriva unor manifestanţi paşnici”.
Un militant prorus şi un trecător au fost ucişi în noaptea de vineri spre sâmbătă la Harkov, în estul Ucrainei, într-un atac armat implicând naţionalişti radicali şi militanţi proruşi.
De asemenea, ministerul citează informaţii potrivit cărora o „coloană de mercenari înarmaţi din cadrul Pravi Sektor” ar fi plecat de la Harkov spre Doneţk şi Lugansk, două oraşe din regiune.
Moscova subliniază că în cursul întâlnirii de la Londra, vineri, ministrul rus Serghei Lavrov l-a îndemnat pe secretarul de Stat american John Kerry să-şi folosească întreaga influenţă pentru a „împiedica dezlănţuirea ultranaţionaliştilor”.