Ministru britanic: Este important ca ţări precum România să oprească tranzitul teroriştilor din SI

Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a evidenţiat, cu ocazia unei reuniuni antiteroriste desfăşurate la Londra, importanţa eforturilor de oprire a circulaţiei membrilor grupului terorist Stat Islamic (SI) prin ţări europene precum România şi Bulgaria.

Urmărește
1067 afișări
Imaginea articolului Ministru britanic: Este important ca ţări precum România să oprească tranzitul teroriştilor din SI

Ministru britanic Philip Hammond (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit ziarului The Guardian, Philip Hammond a evidenţiat importanţa eforturilor de a bloca tranzitul combatanţilor grupului terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria) prin ţări europene precum România şi Bulgaria.

Hammond a reamintit că a efectuat vizite la Bucureşti şi Sofia, precizând că Marea Britanie colaborează strâns cu serviciile de informaţii din România şi Bulgaria.

"Turcia face o treabă fantastică în interceptarea indivizilor care încearcă să treacă frontiera spre Siria", a spus şeful diplomaţiei britanice.

Hammond a făcut aceste declaraţii la reuniunea desfăşurată joi după-amiază la Londra, la care au participat miniştrii de Externe din ţările care participă la coaliţia internaţională contra reţelei teroriste Stat Islamic în Irak şi Siria. La reuniune au fost prezenţi reprezentanţii Statelor Unite, Marii Britanii, Irakului, Australiei, Belgiei, Canadei, Danemarcei, Franţei, Germaniei, Italei, Olandei, Norvegiei şi Spaniei. De asemenea, au participat oficiali din Bahrain, Egipt, Iordania, Kuwait, Qatar, Arabia Saudită, Turcia şi Emiratele Arabe Unite.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a declarat că mii de combatanţi ai grupului Stat Islamic au murit în ofensiva militară internaţională, apreciind că jumătate dintre membrii conducerii reţelei teroriste sunnite au fost eliminaţi. "În ultimele luni, avansul grupului terorist Stat Islamic a fost oprit în Irak. Forţele terestre au fost susţinute prin 2.000 de raiduri aeriene, iar coaliţia internaţională a reocupat 700 de kilometri pătraţi".

Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic ocupă teritorii din Irak şi Siria, unde a instituit un "califat". O coaliţie internaţională coordonată de SUA şi formată din zeci de ţări efectuează raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Irak şi Siria ale grupului Stat Islamic şi oferă sprijin logistic serviciilor de securitate irakiene şi opoziţiei moderate siriene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici