„Nu este o lovitură de stat. Clădirile guvernamentale au fost abandonate. Preşedintele Consiliului a fost ales legal. Preşedintele Ianukovici are 24 de ore pentru a semna intrarea în vigoare a Constituţiei din 2004”, a scris ministrul pe contul său de Twitter.
Purtătorul său de cuvânt a declarat, tot într-un mesaj postat pe Twitter, că ministrul a discutat sâmbătă cu secretarul general al ONU Ban Ki-moon şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, fără să ofere alte precizări.
Ministrul polonez, unul dintre artizanii acordului semnat de opoziţie şi putere vineri la Kiev, a făcut aceste declaraţii imediat după intervenţia preşedintelui ucrainean Victor Ianukovici.
Şeful statului ucrainean a denunţat o „lovitură de stat” şi a catalogat hotărârile Parlamentului ca „ilegitime”, refuzând să demisioneze, în timp ce opoziţia, denunţată de către Moscova, a preluat pârghiile puterii în ţară.
Anterior, ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier şi omologul său francez Laurent Fabius au îndemnat Guvernul şi opoziţia din Ucraina să respecte acordul cu privire la ieşirea din criză, în declaraţii distincte, la Berlin şi Paris.
„De-acum depinde de cele două părţi aflate în conflict – atât de Guvern, cât şi de opoziţie – să respecte ceea ce s-a convenit şi să înceapă să construiască o relaţie de încredere”, a declarat Steinmeier, citat într-un comunicat.
Laurent Fabius a discutat, pe de altă parte, cu omologii săi europeni şi rus şi „îndeamnă cele două părţi să evite violenţele şi să respecte acordul pe care l-au încheiat”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului francez de Externe.