Ministrul venezuelean de Externe va participa la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a informat vineri că îi va cere ministrului de Externe, Jorge Arreaza, să participe la reuniunea de sâmbătă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pe tema situaţiei din Venezuela, relatează site-ul postului France 24.

Urmărește
283 afișări
Imaginea articolului Ministrul venezuelean de Externe va participa la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU

Ministrul venezuelean de Externe va participa la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU

"Salutăm dezbaterea! Este ceea ce ne-am dorit. Mike Pompeo mi-a luat-o înainte. Mulţumesc Mike", a declarat Maduro în mod ironic, adăugând că Jorge Arreaza are "viză" pentru a călători la New York.

Acesta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă de la Caracas că Arreaza va "spune adevărul Venezuelei" în cadrul ONU.

SUA a făcut apel la organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, joi, la o zi după ce liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido s-a proclamat preşedinte interimar al Venezuelei.

Juan Guaido a declarat că va lua în considerare să îi acorde amnistie lui Nicolas Maduro dacă acceptă să predea puterea, dar că va trebui să analizeze situaţia întrucât îl consideră vinovat de victimele protestelor de zilele trecute.

Mii de persoane au protestat în ultima săptămână faţă de Guvernul condus de preşedintele Nicolas Maduro.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici