Modificarea acordului Brexit: Boris Johnson şi-a prezentat propunerile într-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului European

Premierul britanic Boris Johnson i-a trimis, luni, o scrisoare preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, în care propune o serie de modificări ale acordului Brexit, inclusiv înlocuirea mecanismului "backstop" pentru frontiera irlandeză cu "aranjamente alternative", relatează Politico.eu.

Urmărește
3887 afișări
Imaginea articolului Modificarea acordului Brexit: Boris Johnson şi-a prezentat propunerile într-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului European

Boris Johnson îşi prezintă propunerile privind modificarea acordului Brexit într-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului European

Liderul de la Londra afirmă, în scrisoarea către oficialul european, că Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare o nouă soluţie pentru frontiera irlandeză, alta decât soluţia "backstop", un mecanism care are drept scop să păstreze deschisă această graniţă, dar care ar însemna că Marea Britanie ar trebui să rămână în uniunea vamală europeană până când sunt negociate "aranjamente alternative" prin care să se evite o frontieră strictă în Irlanda.

Boris Johnson a adăugat că Marea Britanie este dispusă să garanteze că nu va instala infrastructură şi nu va efectua controale şi verificări la frontiera între Irlanda şi regiunea britanică Irlanda de Nord şi speră că Uniunea Europeană va face la fel.

"Guvernul nu va instala infrastructură, verificări şi controale la frontiera dintre Irlanda de Nord şi Irlanda. Am accepta cu plăcere un angajament obligatoriu din punct de vedere legal în acest sens şi sperăm că UE va face la fel", se arată în scrisoare trimisă lui Tusk.

"Propun ca (mecanismul) backstop să fie înlocuit cu un angajament de a pune în aplicare astfel de aranjamente, pe cât posibil înainte de sfârşitul perioadei de tranziţie, ca parte a viitoarelor relaţii", a precizat liderul britanic.

Boris Johnson insistă că mecanismul backstop să fie înlocuit, afirmând că este incompatibil cu suveranitatea britanică şi viitorul Marii Britanii în afara Blocului comunitar.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

La rândul său, Uniunea Europeană a refuzat renegocierea Acordului Brexit şi a avertizat că va introduce controale la frontiera cu Marea Britanie în cazul producerii unui Brexit fără acord.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici şi a fost respins de trei ori de Parlamentul britanic. Mai mulţi membri ai fostului Guvern de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.

Taguri:
m.britanie,
brexit,
ue

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici