Mohammed ElBaradei, numit prim-ministru în Egipt

Mohammed ElBaradei a fost numit, sâmbătă, premier în Egipt, la trei zile după ce armata l-a îndepărtat de la putere pe Mohamed Morsi, a anunţat mişcarea Tamarrod, aflată la originea unei mobilizări de amploare împotriva fostului preşedinte islamist.

Urmărește
446 afișări
Imaginea articolului Mohammed ElBaradei, numit prim-ministru în Egipt

Mohammed ElBaradei, numit prim-ministru în Egipt (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O sursă militară a precizat pentru AFP că ElBaradei, fost şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomoică (AIEA) va depune jurământul în această seară.

Agenţia oficială Mena a afirmat, la rândul său, că ElBaradei s-a întâlnit cu preşedintele interimar Adly Mansour.

Opoziţia, între care Tamarrod, l-a desemnat marţi să o reprezinte în procesul de tranziţie politică, după înlăturarea lui Morsi.

Foaia de parcurs, elaborată de armată în coordonare cu opoziţia şi principalii demnitari religioşi ai ţării, prevede un Guvern interimar "cu puteri depline", înaintea organizării unor alegeri prezidenţiale şi legislative la o dată neprecizată.

Mohammed ElBaradei, laureat al premiului Nobel pentru Pace în 2005 pentru activitatea sa în cadrul AIEA, a revenit în Egipt în 2010, pentru a se opune regimului lui Mubarak.

Ulterior, el a susţinut activ mişcarea împotriva lui Mubarak din ianuarie-februarie 2011, apoi s-a poziţionat ca una dintre figurile mişcării laice şi liberale, care cere în prezent plecarea lui Morsi şi organizarea unor alegeri prezidenţiale anticipate.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici