NATO a preluat controlul parţial asupra operaţiunilor aeriene din Libia

NATO a anunţat că a început miercuri să asigure comanda operaţiunilor aeriene de bombardare în Libia, preluând misiunea de la coaliţia condusă de Statele Unite.

Urmărește
38 afișări
Imaginea articolului NATO a preluat controlul parţial asupra operaţiunilor aeriene din Libia

NATO a preluat controlul parţial asupra operaţiunilor aeriene din Libia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Transferul a început miercuri şi se face "gradual", a afirmat un oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

"Belgia, Canada, Danemarca, Spania, Marea Britanie şi Olanda şi-au transferat miercuri în totalitate sau parţial mijloacele militare, în principal aeriene" în zona operaţiunilor vizate, a precizat el.

Majoritatea acestor ţări au participat din 19 martie la atacurile la sol vizând elemente ale armatei libiene, alături de aviaţiile franceză şi americană.

NATO, prin intermediul centrului de operaţiuni aeriene combinate de la Poggio Renatico, în nordul Italiei, a emis în cursul dimineţii, aşa cum era prevăzut, ordine operaţionale sub forma unor planuri de zbor pentru unităţile implicate în campania aeriană din Libia, a adăugat oficialul citat.

Alianţa Nord-Atlantică asigură de mai multe zile alte două misiuni - de control al embargoului privind armele şi de impunere a unei zone de interdicţie aeriană.

Potrivit purtătorului de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, "astăzi, opt avioane ale NATO zboară sub comandament NATO pe cerul libian".

"NATO comandă toate unităţile care au fost plasate sub autoritatea sa", a declarat ea, refuzând să precizeze dacă aceste avioane participă la atacuri în timp ce trupele lui Muammar Kadhafi avansează din nou către Benghazi (est), bastionul rebelilor.

"Transferul continuă şi multe mijloace vor fi plasate sub comandament NATO în orele următoare", a adăugat Lungescu.

Ea a subliniat că acest "proces în etape se va încheia imediat ce toţi aliaţii şi partenerii vor transfera autoritatea asupra mijloacelor" militare pe care le pun la dispoziţia NATO.

Un diplomat aliat a declarat marţi că NATO va prelua comanda efectivă a întregii operaţiuni joi dimineaţa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici