„Am plasat cooperarea NATO-Rusia sub revizuire”, a anunţat Rasmussen după reuniunea NATO-Rusia desfăşurată la Bruxelles.
„Aceste măsuri transmit un mesaj clar Rusiei – acela că trebuie să detensioneze situaţia din Ucraina”, a apreciat el.
Am suspendat pregătirea „primei misiuni comune NATO-Rusia”, adică cea privind escortarea navei americane care transportă arme chimice siriene pentru a fi distruse.
Cu toate că Rusia nu va mai participa la această operaţiune, procesul de „distrugere a armelor chimice nu va fi afectat”, a precizat Rasmussen.
„În acelaşi timp, vrem să lăsăm o portiţă deschisă pentru dialog” şi suntem „pregătiţi să menţinem reuniunile” Consiliului NATO-Rusia la nivel de ambasadori, a dat asigurări el.
În paralel, am hotărât să „sporim parteneriatul şi cooperarea cu Ucraina, în vederea susţinerii reformelor democratice”, a anunţat secretarul general al NATO.
NATO va ajuta Kievul să-şi modernizeze armata, a adăugat el.
Rasmussen se va întâlni joi, la Bruxelles, cu noul premier ucrainean, Arseni Iaţeniuk.
Întrebat în legătură cu o eventuală aderare a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică, el a declarat că „ucrainenii sunt cei care trebuie să decidă viitorul relaţiei lor cu NATO”.
Reuniunile dintre Ucraina şi NATO s-au succedat în ultimele zile, dar cele două părţi nu au purtat discuţii cu privire la un posibil „rol operaţional” al Alianţei Nord-Atlantice.
Ambasadorul rus la NATO, Aleksandr Gruşko, a considerat că această acţiune „demonstrează că mentalitatea Războiului Rece primează în continuare” la NATO.
Rasmussen a spus că „speră că diplomaţia va deschide calea unei soluţii poltice şi durabile în criza din Crimeea” şi că „exercitarea unor presiuni” asupra Rusiei ar putea fi utilă.
Consiliul NATO-Rusia a fost creat în 2002 pentru a favoriza cooperarea dintre cei doi parteneri „într-o serie de domenii de interes comun”, precum gestionarea crizelor sau lupta împotriva terorismului şi pirateriei.