Nava Arctic Sea ar putea transporta arme pentru terorişti
Nava Arctic Sea, dispărută şi căutată de flota rusă, ar transporta o încărcătură secretă, "rară şi periculoasă", susţine Mihail Voitenko, editor al buletinului maritim, Sovfracht, adăugând că ar putea fi vorba despre arme pentru terorişti, relatează presa britanică în ediţia electronică.
Nava Arctic Sea ar putea transporta arme pentru terorişti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Se pare că s-au primit mesaje radio de la o navă care ar fi fost de două ori ţinta atacurilor, prima dată în largul coastelor Suediei, şi apoi în largul coastelor Portugaliei", a declarat un oficial a Comisiei Europene, citat de Daily Express în ediţia electronică. "Se pare că aceste acţiuni, aşa cum au fost descrise, nu au nimic în comun cu «tradiţionalele» acte de piraterie sau jafuri armate din largul mării", nava urmând să ajungă în Algeria marţea trecută, dar aceasta se îndreaptă către Oceanul Atlantic.
Informaţiile referitoare la un al doilea atac ridică semne de întrebare cu privire la transportul "periculos" care ar fi fost încărcat în timpul unei escale "pentru reparaţii" la Kaliningrad. "Singurul răspuns plauzibil ar fi că nava are o încărcătură secretă", a declarat Mihail Voitenko, editor al buletinului maritim, Sovfracht. "Sunt sigur că nu este vorba despre droguri sau altă încărcătură ilegală. Cred că este ceva mult mai rar şi mai periculos. Se pare că o a treia parte nu doreşte ca acest transport să ajungă la destinaţie şi a întreprins această operaţiune complicată şi soficticată", a precizat el.
Potrivit The Sun, expertul suspectează că ar fi vorba de un transport secret de arme destinat teroriştilor, întreaga flotă a Rusiei în Atlantic fiind mobilizată în căutarea navei sub pavilion maltez.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elevii decid ce învață: Ce prevăd noile planuri cadru pentru liceu
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO