Prima pagină » Știri externe » Nava chineză care a intervenit într-o misiune de salvare în Antarctica, blocată în banchiză

Nava chineză care a intervenit într-o misiune de salvare în Antarctica, blocată în banchiză

Nava chineză care a intervenit în urmă cu peste o săptămână să salveze pasageri de la bordul unei nave ruseşti blocate în Antarctica este blocată la rândul ei în gheţuri, a anunţat sâmbătă o sursă oficială.
Nava chineză care a intervenit într-o misiune de salvare în Antarctica, blocată în banchiză

Xue Long sau Dragonul Zăpezilor a furnizat un elicopter care a participat la salvarea pasagerilor de la bordul MV Akademik Şokalskîi, o navă rusească blocată de la 24 decembrie în banchiză.

Toate manevrele pe care le-a efectuat sâmbătă dimineaţa pentru ca să scape din banchiză au eşuat, a anunţat Autoritatea Maritimă australiană într-un comunicat.

Nava chineză a anunţat că nu a suferit nicio avarie, este în siguranţă şi nu solicită ajutor, potrivit acestui text.

„Nu există niciun pericol imediat pentru echipajul de la bordul Xue Long”, a adăugat Autoritatea, precizând că nava dispune de provizii pentru mai multe săptămâni.