Negocierile privind tratatul de reglementare a comerţului de arme au eşuat. Ce a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon

Negocierile din cadrul ONU, de la New York, în ceea ce priveşte un prim tratat de reglementare a comerţului cu arme convenţionale s-au soldat vineri cu un eşec, urmând să fie reluate ulterior, potrivit preşedintelui conferinţei.

Urmărește
391 afișări
Imaginea articolului Negocierile privind tratatul de reglementare a comerţului de arme au eşuat. Ce a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon

Ban Ki-moon (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Textul pe care l-am propus era un proiect al unui tratat, unele ţări au fost împotriva dar majoritatea a fost de acord", a declarat Argentin Roberto Garcia Moritan. "Vom continua să lucrăm cu această bază".

Conferinţa, care a debutat în iulie, ar fi trebuit să aibă ca finalitate un acord între cele 193 de ţări membre.

Moritan a declarat că una dintre posibilităţi ar fi "să se ceară Adunării Generale (a ONU) să ia o decizie", însemnând să decidă dacă este nevoie să aibă loc noi negocieri, precum şi data acestora.

Următoarea sesiune a Adunării Generale va avea loc la sfârşitul lunii septembrie, la New York.

Moritan a declarat că "este sigur că va fi stabilit în curând textul unui tratat", dar nu a dat un termen.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, s-a declarat vineri dezamăgit de eşecul negocierilor tratatului de reglementare a comerţului de arme convenţionale.

"Este un pas înapoi" după mai mulţi ani de muncă preparatorie şi patru săptămâni de negocieri, a declarat Ban. "Dar asta nu înseamnă un abandon" al acestui tratat pentru că statele membre "au acceptat să continue pentru a atinge acest obiectiv nobil".

El a cerut un text "solid", pentru "a consolida capacitatea Naţiunilor Unite de a lupta împotriva proliferării armamentelor".

Ban Ki-moon a lăudat şi "capacitatea şi tenacitatea" preşedintelui conferinţei, Roberto Garcia Moritan.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici