Sarkozy, care a deţinut funcţia de preşedinte al Franţei între 2007 şi 2012, a fost fotografiat de reporteri în timp ce îşi părăsea locuinţa din Paris împreună cu avocatul său. Acesta a fost surprins intrând în biroul anchetatorilor, unde a fost reţinut şi audiat marţi.
A doua zi de audieri a fost confirmată de o altă sursă din cadrul anchetei, care a informat că interogatoriul a început la ora locală 08.00 (ora României, 09.00).
Fostul preşedinte francez a refuzat să dea declaraţi publice privind ancheta, însă în trecut a afirmat că acuzaţiile sunt „groteşti” şi reprezintă o „manipulare”.
Acesta este vizat de o anchetă încă din anul 2013, după ce agenţia Mediapart a publicat afirmaţiile unui om de afaceri franco-libian, Ziad Takieddine, care susţinea că a intermediat un transfer de 5 milioane de euro din partea fostului şef al serviciilor de informaţii, Abdullah Senussi, către şeful de campanie al lui Sarkozy.