O persoană a murit şi două au fost rănite în timpul bombardamentele de sâmbătă, a anunţt un oficial prezidenţial ucrainean, potrivit CNN.
„O femeie a murit din cauza rănilor şi alte două persoane sunt în spital. Lovitura inamică a avariat clădirea şcolii, a spitalului şi a bisericii”, a declarat Kyrylo Timoşenko într-o postare pe contul său de Telegram.
O altă lovitură a avut loc în Stepanivka, care se află la periferia oraşului Herson, a precizat Timoşenko. Satul a fost atacat cu mortiere, iar un sediu folosit pentru acordarea de ajutor umanitar a fost lovit.
Iaroslav Yanushevych, şeful administraţiei militare din regiunea Herson, a declarat că şi un azil a fost lovit în timpul atacului.
„Armata rusă a lovit centrul geriatric din Kherson din satul Stepanivka. Ocupanţii au vizat în mod josnic o instituţie care oferă asistenţă persoanelor în vârstă”, a explicat Yanushevych.
Potrivit lui Yanushevych, „porţile au fost distruse, ferestrele şi uşile au fost sparte, iar acoperişul şi veranda au fost deteriorate. Din fericire, nu au existat victime sau răniţi”, a precizat oficialul ucrainean.