NOI DEZVĂLUIRI despre viaţa din Coreea de Nord şi diferenţele Seul - Phenian. Cum stau sute de nord-coreeni la coadă pentru a se urca în autobuz - VIDEO

Un videoclip filmat în Coreea de Nord arată cum sute de locuitori aşteaptă ordonaţi în şiruri care se întind pe străzi întregi pentru a urca într-un autobuz.

Urmărește
19006 afișări
Imaginea articolului NOI DEZVĂLUIRI despre viaţa din Coreea de Nord şi diferenţele Seul - Phenian. Cum stau sute de nord-coreeni la coadă pentru a se urca în autobuz - VIDEO

NOI DEZVĂLUIRI despre viaţa din Coreea de Nord şi diferenţele Seul - Phenian. Cum stau sute de nord-coreeni la coadă pentru a se urca în autobuz - VIDEO (Imagine: captură video)

Diferenţele dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud au reprezentat de-a lungul timpului un subiect fascinant pentru lumea întreagă, fiind adeseori exploatat de fotografi scriitori şi jurnalişti.

Fotograful german Dieter Leistner a călătorit în ambele ţări şi a surprins pe cameră imagini grăitoare pentru diferenţele enorme dintre Sud şi Nord, scrie dailymail.co.uk.

TITLURILE ZILEI

Astfel, în timp ce Seulul apare drept capitala modernă, prosperă, aglomerată şi diversă, unde oamenii discută liber în metrou, Phenianul este oraşul dezolat şi subdezvoltat ai cărui locuitori au o atitudine supusă fie că stau în metrou, fie că mănâncă într-un restaurant cu decoraţiuni învechite, fie că merg pur şi simplu pe stradă sau aşteaptă autobuzul.

O înregistrare video din Phenian, de exemplu, arată cum sute de nord-coreeni înaintează lent într-un şir care se întinde pe mai mult de o sută de metri doar pentru a se urca într-un autobuz.

Fotografiile făcute de Leistner sunt însoţite de fragmente din două jurnale. Primul îi aparţine lui Philipp Sturm, care a crescut în Germania de Est şi care l-a însoţit pe fotograf în Phenian. Al doilea a fost scris de Ahn Hehn-Chu, născut în Germania din părinţi coreeni, care a vizitat Seulul în mod regulat de când era copil.

Astfel, Ahn a descris cât de dinamic este capitala Coreei de Sud. "Mai fusesem în piaţa de noapte din Dongdae-mun la 4 dimineaţa pentru cumpărături, dar aceasta este prima oară când am fost la un salon care este deschis timp de 24 de ore", povesteşte ea.

Prin contrast, relatarea lui Sturm din Coreea de Nord detaliază regulile stricte impuse vizitatorilor şi ce anume au voie să fotografieze şi să înregistreze.

"Odată înăuntru, gărzile de la graniţă ne ştampilează paşapoartele şi ne roagă să le predăm telefoanele mobile pe timpul vizitei - din motive de securitate, spun ei", a scris Philipp Sturm după aterizarea în Phenian.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici